UE va finanţa parţial modernizarea legăturii feroviare dintre Istanbul şi graniţa bulgară

Uniunea Europană va finanța printr-un grant de 275 milioane euro modernizarea liniei de cale ferată dintre Istanbul și Kapikule, la granița bulgară. Proiectul este parte a unui coridor feroviar ce leagă orașul Nis (Serbia) de Istanbul, relatează Hotnews.ro.  
Economica.net - J, 28 feb. 2019, 14:13
UE va finanţa parţial modernizarea legăturii feroviare dintre Istanbul şi graniţa bulgară

În ultimii ani, atât Turcia, cât și Bulgaria au investit pentru modernizarea liniilor de cale ferată, dar vecinii de la sud de Dunăre au ca și noi probleme cu aglomerația din trenurile către stațiunile de la Marea Neagră. Între București și Istanbul circulă un tren pe săptămână între iunie și septembrie, dar călătoria durează 18 ore.

Jyrki Katainen , vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat că UE va susține construcția acestei linii importante pentru întreg peisajul transportului european. De la Kapikule, localitate situată la granița cu Bulgaria, și până la Istanbul sunt 303 km, iar de la Sofia la Istanbul sunt 672 km, potrivit Hotnews.ro.

Te-ar mai putea interesa și
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia Legii falimentului, ca parte a restructurării financiare menite să ducă la reducerea datoriei, transmite......
Viktor Orban s-a întors. Fostul lider „organizează” rezistenţa din Ungaria împotriva „recolonizării”
Viktor Orban s-a întors. Fostul lider „organizează” rezistenţa din Ungaria împotriva „recolonizării”
Fostul prim-ministru Viktor Orban, liderul partidului de opoziţie Fidesz, a susţinut că Ungaria trece printr-un proces ...
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Agenții chelatori funcționează asemenea unor molecule-capcană, care se leagă de anumiți ioni metalici și formează ...
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două companii
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două ...
Acţiunile Euronext şi Deutsche Boerse au urcat luni cu aproximativ 2%, după ce directorul general al Euronext, Stéphane ...