Iohannis retrimite legea bugetului în Parlament pentru corectură şi îmbunătăţire. CCR a decis că este constituţională

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că va retrimite Parlamentului spre reexaminare legea bugetului de stat pe anul 2019.
Economica.net - mie, 06 mart. 2019, 12:26
Iohannis retrimite legea bugetului în Parlament pentru corectură şi îmbunătăţire. CCR a decis că este constituţională

„Voi retrimite Parlamentului pentru corectură şi îmbunătăţire Legea bugetului pe anul 2019. Mesajul este simplu: faceţi un buget sănătos pentru România! Parlamentul are ocazia, dar în primul rând responsabilitatea să facă rapid corecţiile necesare, astfel încât bugetul chiar să fie unul pentru dezvoltarea României”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El nu a dorit să comenteze decizia Curţii Constituţionale cu privire la Legea bugetului de stat, însă a subliniat că bugetul pe anul 2019 este bazat pe cifre false şi l-a catalogat din nou drept unul al „ruşinii naţionale”.

„Dincolo de aspectele de constituţionalitate, bugetul rămâne unul bazat pe cifre false, pe bani pe care Guvernul în realitate nu îi are, croit greşit împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria postdecembristă, un Guvern pesedist al imposturii şi incompetenţei a croit un buget pe măsura sa. Bugetul pe anul 2019 este construit pe un scenariu fantezist, fără garanţii privind punerea în aplicare, fapt confirmat de instituţiile europene şi de alte instituţii internaţionale. Este un buget care pune în discuţie respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte, dar, din nefericire, şi a legislaţiei în domeniu”, a spus Iohannis.

Şeful statului a susţinut, de asemenea, că bugetul prezentat de PSD şi votat de majoritatea pesedistă a fost gândit pentru a „servi în principal intereselor politice ale unui grup restrâns”.

„PSD urmăreşte o agendă care nu are nici o legătură cu economia, nici cu situaţia românilor şi nici cu dezvoltarea reală a ţării”, a arătat Iohannis.

El a criticat din nou faptul că bugetul prevede o creştere „enormă” a sumelor alocate partidelor, urmând ca PSD să beneficieze de cea mai mare sumă.

„Ni se spune cu cinism de către PSD că nu se găsesc bani pentru a mări la timp alocaţiile copiilor”, a adăugat Klaus Iohannis.

Preşedintele a criticat şi bugetul alocat investiţiilor.

„Vedem cum liderii şi propaganda pesedistă repetă în mod obsesiv că acest buget este unul al investiţiilor şi că principalii beneficiari sunt comunităţile locale, dar în realitate bugetul pesedist prevede o reducere semnificativă a cheltuielilor pentru investiţii din bugetele locale. Se prevede o sumă de 1,2%. Este cea mai scăzută valoare a ponderii în PIB din ultimii zece ani, iar investiţiile anunţate pentru 2019 sunt cu un miliard mai mici faţă de cele din 2018. Acesta este marele buget de investiţii, care taie un miliard, dar întreb şi eu acum: cine a oprit PSD să facă investiţii majore încă de acum doi ani, de când a intrat la guvernare? De ce din 2016 încoace albirea dosarelor liderilor PSD continuă să fie prioritatea zero pentru ei, în locul construirii de autostrăzi şi spitale?”, a afirmat Iohannis.

El a reiterat că guvernarea PSD a eşuat. „Dacă PSD nu este în stare să guverneze pentru cetăţean, atunci să plece de la guvernare şi să lase pe alţii, care se pricep. PSD este singurul vinovat pentru toate aceste întârzieri ale bugetului”, a subliniat Klaus Iohannis.

 

„Preţuri în creştere, taxe şi impozite suplimentare – aceasta este oferta generoasă a PSD. Degeaba strigă PSD sus şi tare pe toate canalele că de vină sunt alţii. Tot timpul de vină sunt alţii. Nu, nu sunt alţii. Principalul vinovat pentru că România nu s-a dezvoltat în ultimii ani este PSD. Efectele acestei guvernări dezastruoase trebuie limitate şi nu voi ezita nicio clipă să contest orice măsură care afectează cetăţenii, buna funcţionare a statului şi economia de piaţă”, a precizat Klaus Iohannis.

Curtea Constituţională a României a admis miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...