Deneş: Două dintre priorităţile României în timpul Preşedinţiei Consiliului UE – dosarele „Apă potabilă” şi „Reutilizarea apei uzate”

Directiva privind apa potabilă este cel mai important instrument pentru asigurarea calităţii apei potabile în Uniunea Europeană (UE), iar România s-a angajat ca, pe durata Preşedinţiei Consiliului UE, să facă tot posibilul pentru avansarea negocierilor pe dosarele legislative "Apă potabilă" şi "Reutilizarea apei uzate", a declarat, marţi, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mar, 19 mart. 2019, 08:49
Deneş: Două dintre priorităţile României în timpul Preşedinţiei Consiliului UE - dosarele

Anul acesta, două dintre priorităţile României, care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, sunt dosarele ‘Apă potabilă’ şi ‘Reutilizarea apei uzate’. În ceea ce priveşte managementul apelor, Ministerul Apelor şi Pădurilor s-a angajat să facă tot posibilul pentru avansarea negocierilor pe aceste două dosare legislative. Directiva privind apa potabilă este cel mai important instrument pentru asigurarea calităţii apei potabile în Uniunea Europeană. Directiva iniţială a fost adoptată acum 20 de ani, iar demersul actual vizează îmbunătăţirea unor aspecte importante identificate în timp, cum ar fi: actualizarea parametrilor de calitate, introducerea unei abordări bazate pe riscuri în ceea ce priveşte monitorizarea, armonizarea standardelor pentru materialele care intră în contact cu apa, îmbunătăţirea accesului la apă şi informarea consumatorilor. Al doilea dosar se referă la reutilizarea apei uzate, aşa cum am spus anterior”, a spus Deneş.

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că, în 2019, Ministerul Apelor şi Pădurilor a primit un buget cu aproximativ 150% mai mare, comparativ cu cel de anul trecut, „ceea ce ne va permite susţinerea investiţiilor foarte importante pe care le avem în vedere în domeniul apelor”.

În acest context, Ioan Deneş a punctat faptul că, prin intermediul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, implementat de ministerul pe care îl conduce, s-a demarat o campanie naţională de informare sub sloganul „Apăr apa!’.

„Ministerul Apelor şi Pădurilor implementează un proiect care, în opinia mea, mai ales pentru zonele rurale, este benefic: Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi. În cadrul acestui proiect, am început campania naţională de informare al cărei slogan este: ‘Apăr apa!’. Vrem să conştientizăm opinia publică, fermierii în special, asupra faptului că depozitarea şi utilizarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd poate polua pânza freatică, dar şi apele de suprafaţă. Iar apa aceasta, poluată, ajunge în fântâna din curtea omului, iar fântâna nu mai este o sursă sigură de apă. Îmi doresc din tot sufletul ca această campanie să îşi îndeplinească rolul educativ. Educaţia este esenţială în apărarea mediului şi, uneori, un mediu înconjurător sigur, o sursă sigură de apă sunt consolidate de gesturi mici”, a afirmat demnitarul.

Potrivit ministrului, o treime din teritoriul Uniunii Europene duce lipsă de apă pe tot parcursul anului, iar efectele asupra mediului şi economiei sunt foarte grave şi au repercusiuni şi la nivel global.

„Noi, românii, suntem nişte privilegiaţi. Încă avem acces la resurse importante de apă de bună calitate, dar trebuie să fim conştienţi că foarte mulţi locuitori ai planetei, chiar în acest moment, ar da orice pentru o gură de apă. Deschidem robinetul şi avem apă potabilă. Câteodată, mai avem şi noi probleme ‘tehnice’, ca să spun aşa, dar lipsa apei este un accident, nu o constantă. Însă, vă rog să nu uitaţi că patru miliarde de contemporani de-ai noştri se confruntă cu un deficit de apă sever şi permanent sau cel puţin câteva luni din an (…) La nivel mondial, miliarde de oameni nu au o sursă sigură de apă; milioane de oameni se îmbolnăvesc şi unii dintre ei mor pentru că nu au o sursă sigură de apă şi beau apă infestată chimic sau bacteriologic. În 2010, Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut ‘dreptul la apă potabilă (…) în condiţii de siguranţă şi curăţenie ca pe un drept uman care este esenţial pentru exercitarea deplină a vieţii şi a tuturor drepturilor omului’ (…)”, a subliniat ministrul Apelor şi Pădurilor.

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a organizat, marţi, la Academia Română, simpozionul cu tema „Apă pentru toţi. Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, eveniment dedicat Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită pe data de 22 martie.

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day) (rezoluţia 47/193).

Obiectivul marcării acestei zile este de a sensibiliza, atât potenţialul pentru o cooperare extinsă, cât şi răspunsurile la provocările cu care se confruntă managementul resurselor de apă, având în vedere creşterea cererii de acces la apă şi la serviciile în domeniu.

În 2013, a fost marcat Anul internaţional pentru cooperare în domeniul apei, proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 65/154, la 11 februarie 2011.

România va organiza, în perioada 21-22 martie, la Palatul Parlamentului, Conferinţa ministerială în domeniul apelor.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, mai mare cu 14% faţă de 2024, a anunţat......
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Compania croată Janaf, care operează conducta petrolieră Adria, a respins vineri cererea companiei petroliere ungare MOL ...
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat digital, dar caută simplitate în experiență”
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat ...
Samsung a lansat, pe 25 februarie, noua serie Galaxy S26, consolidându-și poziția în segmentul premium al pieței de ...
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung a anunţat vineri închiderea graduală, până în luna mai, a unei ...