Rusia: Ample manifestaţii pro-Putin cu participarea a cel puţin 50.000 de persoane

Zeci de mii de ruşi au demonstrat sâmbătă în mai multe oraşe din Federaţia Rusia în favoarea premierului Vladimir Putin, candidatul cu primă şansă la prezidenţialele din 4 martie, în încercarea de a contracara un val fără precedent de proteste împotriva acestuia, transmite AFP.
Economica.net - D, 19 feb. 2012, 07:59

Cel puţin 50.000 de persoane au participat la mitinguri în Rusia europeană, în Siberia şi Extremul Orient în sprijinul primului ministru care vrea să se întoarcă la Kremlin pentru un al treilea mandat, după precedentele două în perioada 2000-2008, potrivit jurnaliştilor de la AFP şi estimărilor poliţiei.

După organizarea unei ample manifestaţii pro-Putin la 4 februarie, în aceeaşi zi cu un marş al opoziţiei, numărul simpatizanţilor regimului continuă să crească odată cu apropierea datei scrutinului. La Sankt Petersburg, fosta capitală imperială şi oraşul natal al lui Putin, aproximativ 10.000 de oameni au ieşit în stradă fluturând pancarte ‘Da schimbărilor, nu revoluţiei!’ sau ‘Împreună cu Putin pentru o Rusie puternică’. ‘Pentru mine, Putin este stabilitatea. Am trăit mai bine în ultimii ani, am fost plătit la timp. Încep să fiu mândru de ţara mea’, a declarat pentru AFP Anatoli Stepanov, 42 de ani.

Pentru a se încălzi la -8 ° Celsius, protestatarii au putut cumpăra ceai şi chifle, ce au fost comercializate sâmbătă la preţ de chilipir. ‘Uitaţi-vă la cei care sunt împotriva lui Putin, ei nu reprezintă poporul’, afirmă la rândul său Anna Patroşeva, o pensionară de 58 de ani. Opoziţia acuză organizatorii mitingurilor pro-Putin că folosesc resursele statului şi oferă chiar bani pentru a încuraja oamenii să participe la aceste acţiuni de stradă.

Evenimente similare au avut loc în mai multe oraşe mari din Rusia, cu excepţia Moscovei. Peste 20.000 de persoane au participat la demonstraţii în Orientul Îndepărtat Rus şi Siberia, conform estimărilor poliţiei. 12.000 de oameni au demonstrat la Habarovsk (Extremul Orient), scandând ‘Avem ce proteja!’. Aproximativ 3.000 de persoane au participat la un miting pro-Putin la Vladivostok (oraş port la Pacific), 7.000 în Irkutsk (Siberia) şi 3.000 au înfruntat frigul la Novosibirsk.

Un miting uriaş în sprijinul lui Putin este programat pentru 23 februarie la Moscova, sub sloganul ‘Noi apărăm ţara!’, organizatorii sperând la participarea a peste 200.000 de manifestanţi.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...