O sumă de 6,67 milioane dolari dintr-un împrumut al Băncii Mondiale pentru România a fost anulată

Suma face parte dintr-un împrumut în valoare totală de 150 milioane de dolari, acordat de BIRD pentru proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, pe lângă care România beneficiază şi de asistenţă nerambursabilă de şapte milioane dolari. 
Economica.net - D, 19 feb. 2012, 14:15

Motivul? Partea română nu poate utiliza aceste sume până la data prevăzută, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice

Beneficiarii proiectului sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Analiza Ministerului Finanţelor Publice asupra stadiului proiectului a arătat că MMP are nevoie de majorarea sumelor alocate cu 3,085 milioane dolari, prin realocare în cadrul proiectului, iar ANRM şi MDRT disponibilizează sume care nu mai pot fi utilizate.

BIRD şi-a dat acordul în decembrie 2011 pentru aceste solicitări ale părţii române. Sumele suplimentare pentru Ministerului Mediului sunt destinate barajului şi lacului de acumulare de la Dridu.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...