Protest lângă Lacul Circului, pentru a semnala scăderea nivelului apei

Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei anunţă organizarea unui protest sâmbătă, la ora 11,00, în Parcul Circului, pentru a atrage atenţia asupra scăderii nivelului apei în Lacul Circului, pe al cărui luciu bucureştenii pot admira în sezon lotuşi egipteni, plantă ocrotită de lege începând din 1931.
Economica.net - vin, 10 mai 2019, 15:36
Protest lângă Lacul Circului, pentru a semnala scăderea nivelului apei

Într-un comunicat transmis AGERPRES, Primăria Capitalei a precizat că ALPAB face demersuri pentru încheierea unui contract de denisipare a puţului de alimentare, lucru care până în prezent nu s-a putut realiza din cauza aprobării cu întârziere a bugetului de stat pentru anul 2019.

Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei a anunţat protestul pe Facebook, subliniind că „apa din lac este în continuă scădere”.

„Problemele legate de scăderea nivelului apei lacului, atât de iubit de oamenii din cartier, au apărut încă din 2009. Cauzele? Nu le ştim cu siguranţă. Ar putea fi colmatarea lacului, accesul mai dificil la pânza freatică, construirea a tot mai multe clădiri cu fundaţii adânci în zonă. Cum a fost menţinut nivelul apei? Prin pompare din puţul existent şi cu ajutorul unui aerator instalat pe lac pentru oxigenarea apei. Însă acum ne confruntăm cu o situaţie tragică: lacul este foarte scăzut, iar pompa şi aeratorul nu funcţionează din toamnă. (…) Vă aşteptăm la protest pentru a-i face pe cei responsabili de administrarea parcului să înţeleagă că noi, locuitorii din Cartierul Tei, iubim ‘Oaza verde dintre blocuri’ şi dorim ca lacul cu lotuşi roz, unic în Bucureşti, să nu dispară! Noi, copiii şi nepoţii noştri, cu toţii avem dreptul să trăim într-un cartier verde, cu aer curat”, se arată în postare.

PMB a precizat că Lacul Circului este un lac natural alimentat din izvoare proprii iar în decursul anilor nivelul apei „a suferit variaţii semnificative, fiind afectat din cauza construcţiilor cu fundaţii adânci” executate în apropierea Parcului Circului.

„O scădere accentuată a nivelului apei din lac a fost semnalată în perioada 2008 – 2009 când s-a executat construcţia din str. Dinu Vintilă nr. 11, care are o fundaţie de mare adâncime. La începutul anului 2009, ALPAB a încercat soluţionarea problemei solicitând sprijinul tuturor factorilor de decizie interesaţi: Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti – Ilfov, Apele Române – SGA Ilfov – Bucureşti, Agenţia de Protecţia Mediului Bucureşti, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 2, cât şi cu beneficiarul şi constructorul blocului de birouri din str. Dinu Vintilă nr. 11. Demersurile întreprinse de ALPAB nu s-au soldat cu rezultate concrete”, se arată în comunicatul PMB.

Municipalitatea menţionează că Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti – Ilfov, instituţie abilitată să verifice întreaga documentaţie de execuţie referitoare la imobilul din str. Dinu Vintilă nr. 11, a citat următoarele din nota tehnică întocmită de SC Agisfor SRL, împreună cu expertul tehnic ing. Cezar Culiţă: „În concluzie se poate afirma că scăderea nivelului apei din Lacul Circului este determinată de coborârea generală a nivelului pânzei freatice cauzată de reducerea precipitaţiilor din ultimul an şi nu are legătură cu epuismentele realizate din interiorul incintei etanşe a excavaţiei pentru execuţia fundaţiei imobilului. Din urmărirea nivelului hidrostatic al apei în puţurile piezometrice exterioare incintei din perioada de execuţie se constată o variaţie normală ce se înscrie în domeniul +/- 1m”.

Primăria Capitalei menţionează că soluţia de urgenţă pe care a pus-o în aplicare din luna mai 2009 a fost reactivarea unui puţ – foraj existent (construit pentru irigarea spaţiului verde din Parcul Circului), cu o adâncime de 50 de metri, „care a alimentat lacul în ultimii zece ani, neţinând cont de existenţa construcţiilor aflate în execuţie şi nici de regimul precipitaţiilor, deficitar în ultimii ani”.

„În prezent, fenomenul de înnisipare a puţului a dus la arderea pompelor, astfel că în prezent ALPAB face demersuri în vederea încheierii unui contract de denisipare a puţului, cu o firmă specializată, lucru care până în prezent nu s-a putut face din cauza aprobării cu întârziere a bugetului de stat pentru anul 2019. De asemenea, ALPAB păstrează legătura permanent cu Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti – Centrul de Cercetare Ingineria Apelor Subterane, în vederea găsirii unor soluţii suplimentare pentru menţinerea unui nivel optim al lacului, mai ales că în acest lac a găsit condiţii prielnice de dezvoltare lotusul egiptean (Nelumbo nucifera), plantă ocrotită de lege începând din anul 1931”, mai explică PMB.

Te-ar mai putea interesa și
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Patru maşini şi 15 persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie care a avut loc, luni, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Avrig spre Bradu, în judeţul Sibiu, autorităţile......
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va fi gata colosul din Jeddah, Arabia Saudită | FOTO şi VIDEO
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va ...
Turnul Jeddah a depăşit 100 de etaje şi 400 de metri, iar Saudi Binladin Group, principalul contractor al proiectului, ...
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe trei din patru loturi
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe ...
Compania Bawi anunță că departamentul sau de Electrificare Vest a finalizat, de la începutul anului 2026, lucrări pe ...
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Vești bune pentru mobilitatea urbană din Transilvania, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului ...