Taxa de autostradă din Germania, pentru străini, declarată ilegală de CJUE

Intenţia Germaniei de a introduce o taxă pe autostrăzi pentru automobiliştii străini îi discriminează pe aceştia şi încalcă legislaţia Uniunii Europene, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, informează Reuters.
Economica.net - mar, 18 iun. 2019, 09:08
Taxa de autostradă din Germania, pentru străini, declarată ilegală de CJUE

În anul 2017, cabinetul de la Berlin a aprobat introducerea unei taxe pe autostrăzi pentru autoturisme, iar nivelul taxei va varia în funcţie de criteriile de mediu, astfel că autoturismele care poluează mai puţin vor plăti o taxă mai mică. Vehiculele înregistrate în Germania urmau să plătească şi ele această taxă, care putea fi însă dedusă din taxa anuală pe autovehicul, astfel că şoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă.

„Curtea constată că taxa de utilizare a infrastructurii, combinată cu scutirea de taxă pe autovehicule de care beneficiază proprietarii vehiculelor înmatriculate în Germania, constituie o discriminare indirectă pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate şi o încălcare a principiilor liberei circulaţii a mărfurilor şi liberei prestări a serviciilor”, susţine CJUE

„În ceea ce priveşte interdicţia discriminării pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate, Curtea constată că scutirea de taxa pe autovehicule în beneficiul proprietarilor de vehicule înmatriculate în Germania are ca efect compensarea integrală a taxei de utilizare a infrastructurii plătite de aceştia, astfel încât sarcina economică a respectivei taxe de utilizare a infrastructurii este suportată, în fapt, numai de proprietarii şi de conducătorii de vehicule înmatriculate în alte state membre”, adaugă CJUE.

În urma deciziei curţii de la Luxemburg, Germania va trebui să renunţe sau să revizuiască această taxă.

Cazul a fost adus în atenţia CJUE de către autorităţile din Austria, care s-au plâns că o taxă de până la 130 de euro pe an este discriminatorie deoarece sistemul a fost conceput astfel încât povara economică să fie suportată doar de şoferii vehiculelor din alte ţări ale UE şi de Germania nu.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...