Primăria Capitalei începe lucrările la 17 imobile cuprinse în noul program de refacere a faţadelor

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat, miercuri, că încep lucrările la 17 imobile cuprinse în noul program de refacere a faţadelor pe care l-a lansat în acest an.
Economica.net - mie, 21 aug. 2019, 07:20
Primăria Capitalei începe lucrările la 17 imobile cuprinse în noul program de refacere a faţadelor

Primăria Capitalei a început în această săptămână lucrările de refacere a faţadelor pentru o serie de imobile din zona centrală a Bucureştiului. Este vorba despre clădiri unde PMB are în proprietate sau în administrare o cotă parte din imobil şi care prezentau degradări accentuate ale faţadelor, potrivit unui comunicat al municipalităţii.

„Am parcurs, în ultimul an, o serie de etape prevăzute de legea care reglementează refacerea faţadelor, sute de proprietari au fost notificaţi, iar acum avem o primă listă de 17 imobile incluse în planul de lucru al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Pentru două dintre acestea, lucrările au fost demarate în această săptămână, urmând ca, în celelalte cazuri, să înceapă pe măsură ce se obţin avizele şi acordurile necesare şi să le finalizăm până la sfârşitul acestui an. Este un alt program de amploare pe care Primăria Capitalei l-a lansat în acest an în domeniul fondului construit al Capitalei şi care completează deja cunoscutul program de consolidare”, a spus primarul general, Gabriela Firea.

Ea a menţionat că finanţarea este asigurată de la bugetul local, însă nu intră pe această listă imobilele încadrate în clasa I de risc seismic sau prevăzute pentru reabilitare termică, acestea fiind excluse de legislaţia în vigoare, întrucât necesită alt tip de intervenţii.

Etapele premergătoare parcurse sunt cele prevăzute de legislaţia aplicabilă în domeniu – respectiv Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor – cu modificările şi completările ulterioare, precizează PMB.

Primăria Capitalei are, conform acestui act normativ, o serie de responsabilităţi în domeniu, care în prezent sunt realizate: elaborarea şi aprobarea „Regulamentului de intervenţie cu privire la reabilitarea faţadelor pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor în Municipiul Bucureşti”, stabilirea zonele prioritare de intervenţie, inventarierea clădirilor care necesită astfel de intervenţii şi a deţinătorilor acestora. Potrivit comunicatului, municipalitatea a stabilit legătura cu deţinătorii clădirilor şi i-a notificat cu privire la obligaţiile legale ce le revin – de a lua măsuri pentru refacerea faţadelor, în cazul în care starea acestora pot pune în pericol viaţa, sănătatea, integritatea fizică sau siguranţa populaţiei.

Deţinătorii clădirilor au avut la dispoziţie un termen de 60 de zile pentru a lua măsurile ce le revin, unele fiind iniţiate deja pe cont propriu. O parte au optat să intre în programul municipal de refacere a faţadelor şi au apelat la AMCCRS, care a întocmit documentaţiile aferente şi care va realiza lucrările de execuţie, explică PMB.

Potrivit PMB, primele 17 clădiri incluse în program sunt situate pe Strada Şelari nr. 13, Strada Covaci nr. 10, Strada Covaci nr. 14, Strada Gabroveni nr. 6-8, Strada Băcani nr. 4, Strada Franceză nr. 16, Piaţa Gării Filaret nr. 2, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, Calea Victoriei nr. 103-105, Calea Victoriei nr. 54, Bd. Regina Elisabeta nr. 30, Bd. Carol I nr. 70, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 21, Splaiul Independenţei nr. 56, Splaiul Independenţei nr. 58A, Calea Victoriei nr. 134, Calea Moşilor nr. 27.

Te-ar mai putea interesa și
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar să nu fie din banii Ungariei
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile de duminică cu o majoritate zdrobitoare, a declarat luni că guvernul său nu va susţine aderarea rapidă a......
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
Uniunea Europeană trebuie să suspende interdicția planificată asupra importurilor de LNG (gaz natural lichefiat) din ...
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Primăria Capitalei anunţă, luni, că a început supraînălţarea trecerilor de pietoni din zonele în care şoferii tind ...
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Peste jumătate (58,2%) dintre maşinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în ...