Troleibuze noi în Bucureşti: Primăria Capitalei îi poate declara câştigători pe turcii de la Bozankaya FOTO VIDEO

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) a dat undă verde pentru semnarea contractului de achiziţie a 100 de troleibuze noi în Bucureşti. Singurul participant înscris la licitaţia Primăriei Capitalei este asocierea turco – germană Bozankaya – Sileo.
Anemona Andone - mar, 03 sept. 2019, 18:23
Troleibuze noi în Bucureşti: Primăria Capitalei îi poate declara câştigători pe turcii de la Bozankaya FOTO VIDEO

ANAP a emis pe 22 august aviz conform necondiţionat pentru evaluarea financiară, ultima etapă a licitaţiei de achiziţie a 100 de troleibuze noi pentru Bucureşti, potrivit datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.

Cu alte cuvinte, Primăria Bucureşti poate declara câştigătoare oferta singurului ofertant înscris la licitaţie, asocierea turco – germană Bozankaya – Sileo.

Prin urmare, este de aşteptat ca edilul – şef al Capitalei, Gabriela Firea, să anunţe în curând semnarea contractului de achiziţie cu producătorul din Turcia.

Amintim că asocierea turco – germană Bozankaya Otomotiv – Sileo Gmbh a depus singura ofertă la licitaţia PMB pentru 100 de troleibuze noi până la termenul limită din 15 aprilie. 

Primăria Bucureşti a lansat pe 5 februarie licitaţia pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, valoarea estimată a contractului fiind de 214,49 milioane de lei.

Acestea vor avea o autonomie de 20 de kilometri şi vor fi utilizate inclusiv pentru extinderea unor trasee în cartiere noi de la marginea Capitalei.

Cele 100 de troleibuze noi vor avea 12 metri şi podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, conform cerințelor din caietul de sarcini.

Un troleibuz va avea capacitate de transport de minimum 96 persoane din care minimum 24 pe scaune. Pentru o capacitate de transport ofertata mai mica decat cea solicitata prin caietul de sarcini oferta devine neconforma. De asemenea, construcţia caroseriei troleibuzului trebuie să fie realizată în conformitate cu regulamentele CEE-ONU în vigoare.

Garanția pentru troileibuze va fi de minim 240.000 km sau patru ani de funcționare. De asemenea, ulterior primilor patru ani, se va aplica garanția extinsă pentru încă minim patru ani sau 240.000 km, fiind asigurate toate piesele ce țin de uzură normală și defecte.

De asemenea, troleibuzele vor avea un sistem de stocare a energiei electrice, garantat 480.000 km sau opt ani de circulație. Autonomia va fi de 20 km pentru fiecare cursă, cu posibilitatea de încărcare rapidă și lentă a bateriilor de stocare. Captatorii vor avea sistem de retragere automată cu acționare pneumatică și repunere pe fir cu frânghii.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...