BCE reduce rata dobânzii la depozite şi relansează programul de relaxare cantitativă pentru a stimula creşterea economică

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat noi măsuri de stimulare a economiei europene, inclusiv o reducere a dobânzii la depozite, transmit BBC, DPA şi Reuters citate de Agerpres.
Economica.net - J, 12 sept. 2019, 12:21
BCE reduce rata dobânzii la depozite şi relansează programul de relaxare cantitativă pentru a stimula creşterea economică

Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost redusă de la minus 0,40% la minus 0,50%.

De asemenea, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 12:30 GMT, ocazie cu care acesta va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a situat la aproximativ 44,39 de milioane de lei (8,31 de......
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o în ultimul an
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o ...
România are nevoie de un Guvern funcţional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia, însă nu va accepta ...
ONU denunță ca fiind inacceptabile sancțiunile impuse de SUA împotriva Curții Penale Internaționale
ONU denunță ca fiind inacceptabile sancțiunile impuse de SUA împotriva Curții Penale Internaționale
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk (foto), a declarat "inacceptabile" sancţiunile anunţate ...
UE reacționează după ce SUA au impus sancțiuni noi împotriva CPI. Comisia anunță că va ajuta Curtea să-și continue activitatea
UE reacționează după ce SUA au impus sancțiuni noi împotriva CPI. Comisia anunță că va ajuta Curtea să-și continue ...
Uniunea Europeană a criticat vineri sancţiunile "profund regretabile" impuse de Statele Unite împotriva Curţii Penale ...