Un oficial BCE cere Germaniei şi Olandei să-şi majoreze investiţiile

Statele din zona euro ar trebui să ia în considerare reducerea taxelor sau majorarea investiţiilor pentru a stimula creşterea, dacă finanţele lor permit aceste măsuri, a afirmat Francois Villeroy de Galhau, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, făcând referire la Germania şi Olanda, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 18 sept. 2019, 06:56
Un oficial BCE cere Germaniei şi Olandei să-şi majoreze investiţiile

Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%. De asemenea, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor.

Într-un discurs rostit la Londra, Villeroy a explicat că guvernele trebuie să se implice activ în stimularea redresării economiei, după ce săptămâna trecută preşedintele BCE, Mario Draghi, a făcut un apel similar.

Deşi încă sunt necesare programe naţionale de reformă pentru a susţine economia, „zona euro trebuie acum să-şi exploateze spaţiul fiscal – de exemplu în Germania şi Olanda – pentru stimula creşterea”, a declarat Villeroy.
Acesta a adăugat: „Este esenţial să alegem măsuri de relaxare fiscală, să majorăm investiţiile şi să reducem taxele pentru a stimula creşterea economiei pe termen lung”.

De asemenea, a avertizat oficialul BCE, zona euro trebuie să se concentreze în continuare pe îmbunătăţirea accesului la finanţare al IMM-urilor şi pe creşterea rolului internaţional al monedei euro.

Ţările care au spaţiu fiscal pentru a investi mai mult sunt, în limbajul UE, sunt Germania şi Olanda, care de ani de zile înregistrează excedente bugetare.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) a înrăutăţit estimările privind evoluţia inflaţiei şi a economiei euro în perioada 2019-2020, furnizând o justificare esenţială pentru noile măsuri de stimulare anunţate la şedinţa de politică monetară.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat la o conferinţă de presă că zona euro se confruntă în continuare cu riscuri semnificative, din cauza incertitudinilor politice, a sporirii ameninţării protecţionismului şi a vulnerabilităţilor de pe pieţele emergente.

BCE se aşteaptă acum ca PIB-ul zonei euro să înregistreze anul acesta un avans de 1,1%, faţă de o creştere de 1,2% previzionată în iunie, înainte ca economia să accelereze la 1,2% în 2020, faţă de o expansiune de 1,4% prognozată anterior.

Mario Draghi a avertizat că scăderea activităţii economice este mai pronunţată decât se estima dar a apreciat că economie zonei euro va înregistra o creştere moderată în trimestrul trei din 2019.

Rata anuală a inflaţiei ar urma să se situeze anul acesta la 1,2% (faţă de 1,3% previzionată în iunie), înainte de a scădea la 1% în 2020 (faţă de 1,4% prognozată anterior).

Te-ar mai putea interesa și
Lege pentru primării şi consilii judeţene – Plafon maxim de 3 miliarde de lei la împrumuturile contractate de autoritățile publice locale
Lege pentru primării şi consilii judeţene – Plafon maxim de 3 miliarde de lei la împrumuturile contractate de autoritățile ...
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de hotărâre care prevede că, pentru anul 2026, plafonul maxim pentru contractarea de împrumuturi de către autorităţile locale este stabilit la 3 miliarde......
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Guvernul va gestiona accesul lucrătorilor străini pe piaţa muncii din România printr-o platformă unică naţională, ...
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană a anunţat joi că a transmis Google constatările sale preliminare, prezentând măsurile propuse pentru ...
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Producătorul auto francez Renault va avea şapte modele în India până în 2030, inclusiv vehicule electrice cu baterii, ...