Peste 70 de proiecte, prezentate la târgul Imobiliarium Universitate, care are loc în acest week-end

Imobiliarium, expoziţia imobiliară cu cel mai mare număr de dezvoltatori - expozanţi, organizează al doilea târg de toamnă în Capitală, pe 21-22 septembrie, în Piaţa Universităţii, unde vor fi prezente peste 70 de proiecte, cu o plajă variată de preţuri, au anunţat organizatorii într-un comunicat, scrie Agerpres.
Economica.net - S, 21 sept. 2019, 08:32
Peste 70 de proiecte, prezentate la târgul Imobiliarium Universitate, care are loc în acest week-end
Printre motivele care au stat la baza extinderii conceptului se numără cerinţa din partea vizitatorilor de a prospecta oferte imobiliare din zone cât mai diverse ale Capitalei şi împrejurimilor, dar şi cât mai adaptate posibilităţilor lor.

„Decizia de a organiza un al doilea târg a venit ca un pas firesc în dezvoltarea conceptului Imobiliarium. Cererea din partea dezvoltatorilor pentru promovare creşte constant de la o ediţie la alta, drept pentru care am hotărât să evităm supra aglomerarea Imobiliarium Băneasa, care ar fi devenit neîncăpător. De asemenea, am luat în considerare necesitatea acoperirii unor noi zone din Capitală, mai accesibile ca preţ, până acum reprezentate mai puţin în cadrul târgului de la Băneasa. Per total, obiectivul nostru rămâne, în continuare, oferirea unei perspective de ansamblu asupra pieţei imobiliare din Capitală şi de a facilita vizita celor interesaţi de o achiziţie sau o prospectare eficientă”, a declarat Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium.

Ca format, cele două evenimente sunt în proporţie de 95% similare, cu menţiunea că Imobiliarium Universitate se va desfăşura pe parcursul a două zile (21 şi 22 septembrie) iar cel de la Băneasa (11-13 octombrie) va cuprinde două zile jumătate.

Diferenţa semnificativă între cele două evenimente va consta în oferta pe care vizitatorii o pot regăsi la târg, respectiv proiectele propuse. Potrivit reprezentanţilor Imobiliarium, se vor păstra în ofertă doar ansambluri noi, însă dacă Imobiliarium Băneasa se concentrează în proporţie majoritară pe Centru-Nord-Est-Vest şi zonele adiacente Ilfov, pentru Universitate oferta se axează pe Centru-Sud-Est-Vest şi zonele adiacente Ilfov.

„Ca să fac o analogie grafică, dacă privim harta Bucureştiului, la Universitate vom întâlni dezvoltatori din jumătatea de centru-sud, iar la Băneasa cealaltă jumătate, însă ambele vor avea şi câteva proiecte care se vor suprapune”, a completat reprezentantul Imobiliarium.

De asemenea, o altă diferenţă raportată la ofertă constă în faptul că dezvoltatorii de la Imobiliarium Universitate prezintă oferte cu un preţ mai mic. Per total, potrivit calculelor Imobiliarium, preţul pe metrul pătrat promovat la ediţia de la Universitate este cu circa 10% mai mic decât cel din Băneasa, însă costul fiecărei locuinţe depinde de foarte mulţi factori (locaţia de construcţie a ansamblului, materialele şi tehnica de construcţie, regimul de înălţime, etc.), aspecte care ar trebui luate în calculul deciziei finale.

Potrivit reprezentanţilor târgului, la Imobiliarium Universitate vor fi prezente peste 70 de proiecte, cu o plajă variată de preţuri, oferte menite să acopere o gamă largă de nevoi şi preferinţe ale vizitatorilor. Totodată, la această ediţie vor fi lansate în premieră cel puţin patru ansambluri noi.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunţat postul miercuri......
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...