Autostrada Comarnic – Braşov: primul strat de asfalt pe lotul Râşnov – Cristian ar putea fi aşternut până vine iarna VIDEO

Constructorul lotului Râşnov – Cristian din Autostrada Comarnic – Braşov ar putea aşterne primul strat de asfalt înainte să vină iarna, estimează reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov. Ei au postat imagini din care se observă stadiul actual al lucrărilor la primul tronson care se construieşte din autostrada peste Carpaţi.
Anemona Andone - mar, 15 oct. 2019, 10:52
Autostrada Comarnic – Braşov: primul strat de asfalt pe lotul Râşnov - Cristian ar putea fi aşternut până vine iarna VIDEO

„Constructorul Autostrăzii Râșnov – Cristian menține un ritm foarte bun al lucrărilor. În curând va începe așternerea balastul stabilizat și sunt șanse foarte mari ca să apară și primul strat de asfalt până la începutul sezonului rece”, spun reprezentanţii DRDP Braşov într-o postare pe Facebook.

Lucrările la lotul Râşnov – Cristian au început oficial pe 20 mai 2019. Termenul pentru finalizarea lucrărilor pe acest sector de autostradă este aprilie 2020.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic-Braşov, sector Râşnov – Cristian şi Drum de Legătură, lungime 6,3 km (autostrada) + 3,7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median) a fost semnat în toamna lui 2017 cu Asocierea Alpenside – Specialist Consulting, pentru suma de 118 milioane de lei.

Acest lot din Autostrada Comarnic – Braşov nu este primul pe care s-ar aşterne asfalt în acelaşi an în care au început lucrările de construcţie.

Pe lotul Biharia – Borş din Autostrada Tranilvania, şantier deschis tot anul acesta, a fost aşternut deja asfalt. Şi pe primii kilometri de autostradă din Moldova incluşi în Centura Bacău, Umbărescu a aşternut la rândul său asfalt. 

În ce priveşte cea mai mare parte a şoselei de mare viteză din Valea Prahovei, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a dat undă verde asocierii China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm pentru realizarea în regim de parteneriat public-privat (PPP) a autostrăzii Ploiești-Brașov, a declarat fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...