România amână ratificarea ACTA

România va amâna procesul de ratificare a acordului ACTA până când Curtea Europeană de Justiţie se va pronunţa pe acest subiect, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Economica.net - J, 23 feb. 2012, 14:53
România amână ratificarea ACTA

Până acum Austria, Bulgaria, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia şi România au cerut suspendarea ACTA.

Comisia Europeană va apela la Curtea de Justiţie a UE, cea mai înaltă instanţă europeană, pentru a determina dacă Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

„Intenţionăm să cerem opinia celei mai înalte instanţe din Europa dacă ACTA este într-un fel sau altul incompatibilă cu drepturi şi libertăţi fundamentale în UE, precum libertatea de expresie, informaţie sau protecţia datelor”, a declarat comisarul european pentru Comerţ Karel De Gucht.

Negociat de UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA are rolul de a combate contrafacerea în sens larg, de la medicamente, conţinut video şi audio şi piese auto la pirateria pe internet.

ACTA a fost ţinta unor proteste masive de stradă în mai multe state europene şi în alte părţi ale lumii din cauza prevederilor privind pirateria pe internet. Contestatarii ACTA susţin că formulările vagi din tratat pot conduce la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi precum libertatea de expresie, dreptul la viaţă privată sau libera circulaţie a ideilor.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri aeriene electrice, conceput să transporte pasageri către și dinspre oraș......
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...