RADET: Termoenergetica începe negocierile cu ELCEN, solicitând eliminarea clauzelor care au generat conflicte în trecut

Compania Termoenergetica, care preia activitatea de termoficare în Capitală, începe de miercuri negocierile pentru noul contract de furnizare cu ELCEN, informează RADET, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres
Economica.net - mie, 27 nov. 2019, 09:13
RADET: Termoenergetica începe negocierile cu ELCEN, solicitând eliminarea clauzelor care au generat conflicte în trecut

„Încă din luna iulie, am solicitat încheierea unui nou contract de furnizare a energie termice, corect, din care să fie eliminate clauzele care au generat conflictele economico-financiare şi o mare parte din penalităţi, propunerile fiind transmise în mai multe rânduri către Ministerul Energiei, partenerului contractant şi ANRE. Solicitările sunt normale, corecte şi realiste şi au în vedere specificul serviciului de furnizare a energiei termice, dar mai ales evitarea precedentului, respectiv a experienţei avute de RADET”, se arată într-un comunicat al regiei.

RADET susţine că refuzul eliminării acestor clauze şi „introducerea oricăror alte clauze impuse de ELCEN, care nu sunt în concordanţă cu acest specific vor duce la îngroparea noii companii pe modelul deja cunoscut” al regiei autonome.

„Astfel, una dintre solicitări a avut în vedere calcularea tarifului pentru operatorul serviciului de energie termică (Compania Energetica Bucureşti) la nivelul cheltuielilor unui an calendaristic, având în vedere că practica a dovedit faptul că, în perioada sezonului cald, RADET s-a aflat în imposibilitatea de a achita facturile ELCEN la termenele scadente. Vă reamintim că serviciul de termoficare are un puternic caracter sezonier care creează un dezechilibru financiar între veniturile obţinute în sezonul cald şi cele încasate în sezonul rece. În acest sens, vă menţionăm că doar aproximativ 15% din cifra de afaceri este realizată pe perioada verii, în timp ce 85% este facturată în sezonul rece”, precizează sursa citată.

O altă solicitare a avut în vedere majorarea perioadei de graţie de la 30 de zile la 40 de zile pentru plata facturii către producător, după care acesta poate percepe penalităţi de întârziere.

„Această prevedere a fost cerută pentru asigurarea unui flux de numerar suficient, deoarece este bine ştiut faptul că decalajul de 10 zile între data emiterii facturii de cumpărare a energiei termice de la producător şi data emiterii facturii către client a generat penalităţi de întârziere”, explică RADET.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei Europene. Care sunt preocupările Bruxelles-ului
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei ...
Comisia Europeană a anunțat astăzi că a deschis o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de România pentru a sprijini retehnologizarea reactorului 1 al Centralei......
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul eșuează
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul ...
Forţele americane din Orientul Mijlociu sunt în poziţia de a relua operaţiunile de luptă dacă Iranul nu ajunge la o ...
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – COFACE
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – ...
Ungaria intră într-o nouă fază politică și economică în urma alegerilor parlamentare din 12 aprilie, care au pus ...
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care corelează salariul minim din sectorul agricol şi industria ...