Vasilescu (BNR): Cel mai scump credit din UE se găseşte în România

Cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România din cauză că avem un grad de intermediere scăzut, iar profitul se face din marjă, a afirmat, miercuri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR.
Economica.net - mie, 27 nov. 2019, 15:29
Vasilescu (BNR): Cel mai scump credit din UE se găseşte în România

„Chiar dacă dobânzile sunt mici, iată că în băncile româneşti sunt mai mulţi bani decât e cererea. Oferta e mai mare decât e cererea. Şi totuşi dobânda este mare. Din ce cauză? Are un grafic domnul director al ARB pe care l-a arătat la multe conferinţe cu intermedierea în România. Intermedierea înseamnă un raport între creditul privat acordat companiilor şi populaţiei şi PIB. Raportul acesta între creditul privat şi PIB se numeşte intermediere financiară. Se fac nişte socoteli în lumea asta şi pe continentul nostru. Media europeană e la 100 şi ceva la sută. Foarte multe ţări discută de intermedieri de 150-200%. Elveţia are vreo 300% rata intermedierii. Şi noi pe ultimul loc din Uniunea Europeană, locul 28, suntem cu 26% grad de intermediere. Cu 26% intermediere nu putem să avem, nu de cinci ori mai mare dobânda, cum spun unii, dar avem în continuare cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană. Deci cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România”, a spus Adrian Vasilescu.

El a precizat că în aceste condiţii este normal ca firmele să se ducă să se împrumute în afara ţării, iar unele companii să apeleze la împrumuturile acţionarilor.

Adrian Vasilescu a explicat că România are cel mai scump credit pentru că preţul creditului se face pe marjă şi nu pe volum.

„Dacă tot are omul nevoie, la noi în ţară, de un credit bancar, că este din segmentul populaţie, că este din segmentul companiilor, are nevoie se duce la bancă şi ia creditul şi plăteşte. Creditul nu poate fi mai ieftin în România pentru că la noi câştigul este în marjă, nu în dever. 26%, cea mai mică intermediere din Uniunea Europeană, înseamnă imposibilitatea de a apela pe câştigul în dever. Rămâne soluţia marja. Cu ea mergem înainte încă o vreme de acum încolo pentru că perspectivele nu sunt foarte luminoase”, a mai spus Adrian Vasilescu.

La rândul său, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a menţionat că România nu are cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană şi că depinde de produse şi de valută.

Adrian Vasilescu a precizat că s-a referit la credit în ansamblul său şi nu la un anumit tip de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...