Pacienţii care vor merge la spitalele private în cadrul programelor naţionale ale MS nu vor trebui să plătească

Pacienţii care vor merge la spitalele private în cadrul programelor naţionale "acţiuni prioritare" ale Ministerului Sănătăţii (exemplu accidentul vascular cerebral acut, ATI, infarctul miocardic acut) nu vor trebui să plătească, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Victor Costache.
Economica.net - mie, 29 ian. 2020, 18:31
Pacienţii care vor merge la spitalele private în cadrul programelor naţionale ale MS nu vor trebui să plătească

Potrivit acestuia, spitalele private care vor să se înscrie în aceste programe, după adoptarea ordonanţei care va modifica Legea Sănătăţii, trebuie să îşi asume eventualele pierderi pe care le pot înregistra cu bolnavii primiţi.

„Aceste acţiuni prioritare au o anumită particularitate. Se decontează numai echipamentele şi materialele sanitare”, a susţinut Costache.

Victor Costache a precizat că nu va fi schimbat parcursul (n.r. – medical) al pacientului după adoptarea ordonanţei de modificare a Legii Sănătăţii.

„Acolo fusese un amendament din 2014 sau 2015 în care se prevedea (apelarea la spitale private – n.r.) dacă este excedată capacitatea centrelor de stat. După cum aţi văzut din raportul Comisiei Europene, capacitatea întregului sistem este excedată”, a spus ministrul.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă reglementează cadrul legal pentru acordarea unor servicii integrate şi servicii conexe în cadrul unor programe naţionale de sănătate curative, având în vedere faptul că în anul 2020 va începe derularea programului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist, precum şi faptul că în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, pentru unele dintre aceste programe vor fi acordate servicii integrate, care pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii medicale, investigaţii paraclinice etc.

Prin proiectul de act normativ se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația BT Go. Procesul este disponibil 24/7 și poate fi parcurs în......
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...