Bursele asiatice în declin, petrolul în cădere cu 6%, după anunţul lui Trump privind suspendarea zborurilor

Bursele asiatice înregistrau scăderi pe linie joi, după anunţul preşedintelui Donald Trump privind suspendarea tuturor zborurilor dinspre Europa spre SUA pentru o perioadă de 30 de zile din cauza coronavirusului, care a fost declarat o pandemie de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, informează AFP.
Economica.net - J, 12 mart. 2020, 07:35
Bursele asiatice în declin, petrolul în cădere cu 6%, după anunţul lui Trump privind suspendarea zborurilor

Cu prilejul unei scurte alocuţiuni de la Casa Albă, Donald Trump a anunţat suspendarea, începând de vineri, a tuturor călătoriilor din Europa spre SUA (cu excepţia celor din Marea Britanie) în încercarea de a împiedica propagarea virusului Covid-19 pe teritoriul american.

„Vindeţi, vindeţi, vindeţi”, a rezumat analistul AxiCorp, Stephen Innes, starea de spirit din sălile de trading de pe bursele asiatice după anunţul lui Trump. „Restricţiile de călătorie înseamnă şi mai puţină activitate economică mondială”, a adăugat Stephen Innes.

De asemenea, măsurile anunţate de Trump pentru sprijinirea gospodăriilor şi companiilor americane puse în dificultate de coronavirus au dezamăgit sectorul financiar. „Acest discurs nu a fost unul foarte entuziasmant”, a comentat Takeo Kamai analist la CLSA Securities Japan.

Ca reacţie la anunţul lui Trump, bursa de la Tokyo înregistra în jurul orei 02:30 GMT o scădere de 5,17% până la 18.412,24 puncte. Yenul japonez, valoare de refugiu tradiţională a investitorilor, s-a apreciat în raport cu dolarul şi cu euro, o mişcarea nefavorabilă pentru marii exportatori japonezi. În jurul orei 02:30 GMT, dolarul era cotat la 103,39 yeni, faţă de 104,55 yeni înainte de alocuţiunea lui Trump.

La Hong Kong, indicele bursier a deschis şedinţa de joi în scădere cu 3%. Bursele din China continentală au deschis şi ele şedinţa în scădere (Shanghai -1,19%, Shenzhen -1,6%).

De asemenea, preţul petrolului a înregistrat o cădere de peste 6% joi dimineaţa pe piaţa din Asia, suspendarea zborurilor dinspre Europa spre SUA însemnând o scădere drastică a consumului de ţiţei. În jurul orei 02:00 GMT, barilul de ţiţei ‘light sweet crude’ (WTI) cu livrare în luna aprilie era în scădere cu 6,28%, sau 2,07 dolari, până la 30,91 dolari. Barilul de ţiţei Brent afişa o scădere de 6,04%, 2,16 dolari, până la 33,63 dolari.

Cotaţia petrolului a fost afectată în ultimele zile de criza sanitară mondială provocată de coronavirus dar şi de incapacitatea marilor producători de a ajunge la un acord cu privire la diminuarea ofertei. Luni cotaţia barilului de petrol a înregistrat cea mai gravă cădere din ultimii 30 de ani, un plonjon de aproximativ 25%, după eşecul discuţiilor între producătorii din Golful Persic,în frunte cu Arabia Saudită, şi Rusia privind reducerea producţiei, ceea ce a determinat autorităţile de la Riad să demareze un război al preţurilor.

Preţurile şi-au revenit marţi, după ce Moscova a făcut un mic gest de deschidere faţă de Arabia Saudită cu privire la un eventual acord. Însă miercuri gigantul saudit Aramco a anunţat că intenţionează să inunde piaţa mondială cu petrol, ceea ce a determinat o nouă scădere a cotaţiilor ţiţeiului.

Joi, anunţul făcut de Trump a trimis din nou în jos preţul petrolului. Preşedintele american a anunţat suspendarea, începând de vineri, a tuturor călătoriilor din Europa spre SUA (cu excepţia celor din Marea Britanie). În plus, decizia OMS de a declara epidemia de coronavirus drept ‘pandemie’ a afectat încrederea investitorilor din Asia.

„Dacă asta nu va convinge Arabia Saudită şi Rusia să revină la masa negocierilor, nu văd care ar putea fi rezultatul”, a declarat Stephen Innes, analist AxiCorp.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar......
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Organizaţia de Medicină Legală din Iran a raportat duminică că a identificat 3.375 de persoane ucise de la începutul ...
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte victoria sa
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este "prudent optimist" în ceea ce priveşte ...
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ING
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ...
Vicepreședintele ING Bank, Florin Ilie, este de părere că, pe termen scurt, din partea Uniunii Europene vor exista trei ...