Cotaţia petrolului continuă să scadă accentuat, barilul WTI a coborât la 25 de dolari, la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani

Cotaţia petrolului şi-a continuat miercuri scăderea, barilul de referinţă american WTI atingând cel mai redus nivel de după 2003, afectat de o combinaţie între o ofertă abundentă şi o cerere mondială scăzută din cauza epidemiei de coronavirus, informează AFP.
Economica.net - mie, 18 mart. 2020, 11:53
Cotaţia petrolului continuă să scadă accentuat, barilul WTI a coborât la 25 de dolari, la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani
În jurul orei 10.50 GMT, barilul de ţiţei WTI cu livrare în luna aprilie valora 25,36 dolari, în scădere cu 5,90% comparativ cu valoarea înregistrată marţi la închidere, după ce anterior a coborât până la 25,06 dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani.

La bursa de la Londra, barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai era cotat la 27,91 dolari, în scădere cu 2,82%, comparativ cu valoarea înregistrată marţi la închidere.

Ambele referinţe au pierdut peste 60% din valoare de la începutul acestui an.

„Cererea slabă, oferta excedentară şi războiul preţurilor între Arabia Saudită şi Rusia îi pun pe investitori în mare dificultate”, a concluzionat Naeem Aslam, de la Avatrade.

Pandemia de coronavirus şi măsurile drastice adoptate la nivel mondial pentru contracararea extinderii infecţiilor cu coronavirus afectează în mod puternic cererea de petrol, în contextul unui război al preţurilor între Riad şi Moscova, după eşecul negocierilor care au avut loc la ultima reuniune a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi a aliaţilor pentru reducerea ofertei.

„Presiunile pentru scădere ar urma să continue până când Arabia Saudită şi Rusia vor redeveni rezonabile. Dar nu este cazul la ora actuală”, a apreciat Carsten Fritsch, analist la Commerzbank.

Marţi, autorităţile de la Riad au anunţat că intenţionează să îşi majoreze exporturile de petrol până la peste 10 milioane de barili pe zi, ceea ce a exercitat o presiune suplimentară asupra cotaţiilor.

Însă nu toate ţările sunt în măsură să facă faţă unei lungi perioade de preţuri scăzute, aceste temeri fiind exprimate luni de responsabilii OPEC şi ai Agenţiei Internaţionale a Energiei într-un comunicat comun. Printre aceste state se numără Irakul, care a cerut organizarea unei noi reuniuni OPEC pentru adoptarea de măsuri imediate care să ajute la reechilibrarea pieţei petrolului

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...