14 zile de carantină pentru cei care vin din 12 ţări, printre care Marea Britanie, Austria, Belgia, Elveţia, Olanda, Turcia, SUA

Marea Britanie, Austria, Belgia, Elveţia, Olanda, Turcia şi SUA au fost incluse în zona roşie de transmitere a noului coronavirus care produce boala COVID-19. Această înseamnă că, începând cu 3 aprilie, ora 00:00, toţi oamenii care vin în România din oricare dintre aceste ţări intră obligatoriu în carantină instituţionalizată, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, obţinute de Economica.net. Oamenii care părăsesc locul în care au fost carantinate fără aprobarea autorităţilor vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal, potrivit Ordonaţei militare nr. 5.
Cristina Şomănescu - vin, 03 apr. 2020, 05:33
14 zile de carantină pentru cei care vin din 12 ţări, printre care Marea Britanie, Austria, Belgia, Elveţia, Olanda, Turcia, SUA

Şapte ţări au fost incluse în zona roşie de transmitere a noului coronavirus. Este vorba despre Marea Britanie, Austria, Belgia, Elveţia, Olanda, Turcia şi SUA. Astfel, începând cu 3 aprilie, ora 00:00, toţi oamenii care sosesc în ţara noastră din oricare dintre aceste ţări sunt plasaţi în carantină instituţionalizată pentru 14 zile, arată datele obţinute de Economica.net de la Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Mai mult, rămân în zona roşie de transmitere a noului coronavirus (SARS-CoV-2) ţările Italia, Spania, Germania, Franţa, Iran. Economica.net a scris deja că aceste ţări au intrat în zona roşie de transmitere a SARS-CoV-2 pe 25 martie, ora 00:00.

De asemenea, toate persoanele care vin în ţara noastră din orice altă ţară decât cele cuprinse în zona roşie de transmitere a noului coronavirus, pe care le-am enumerat mai sus, intră obligatoriu în izolare la domiciliu pentru două săptămâni, mai arată datele publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Toţi oamenii care sosesc în ţara noastră din oricare dintre următoarele ţări intră în carantină pentru 14 zile: Marea Britanie, Austria, Belgia, Elveţia, Olanda, SUA, Turcia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Iran.

Toţi oamenii care vin în România din alte ţări decât cele enumerate mai sus intră obligatoriu în autoizolare la un domiciliu ales de ei, conform dispoziţiilor Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Vă amintim că începând cu 31 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal, se arată în Ordonanţa militara nr. 5.

De asemenea, oamenii care nu respectă condițiile izolării la locul declarat/la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune.”

Vă aminim că începând de vineri, 3 aprilie, ora 00:00, intră în vigoare amenzile majorate pentru cei care încalcă prevederile ordonaţelor militare.

Amenda minimă pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare creşte la 2.000 de lei faţă de 100 de lei cât a fost până pe 2 aprilie, potrivit OUG 34 din 2020, studiată de Economica.net.

Amenda maximă pentru persoanele fizice care încalcă prevederile ordonanţelor militare creşte la 20.000 de lei, de la 5.000 de lei cât a fost până pe 2 aprilie inclusiv , conform aceluiaşi act normativ.

Citeşte şi:

Vineri intră în vigoare amenzile mărite pentru cei care încalcă ordonaţele militare: minimum 2.000 de lei pentru persoane fizice

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...