BCE se aşteaptă la o recesiune mai gravă în zona euro decât în restul lumii

Europa ar putea traversa o recesiune mai gravă decât restul lumii, însă creşterea ar urma să repornească în a doua jumătate a anului, susţine vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, transmite Bloomberg citat de Agerpres.
Economica.net - D, 12 apr. 2020, 15:10
BCE se aşteaptă la o recesiune mai gravă în zona euro decât în restul lumii

Chiar dacă o relansare cu adevărat ar putea să aibă loc abia în 2021, primele semne de creştere ar urma să fie vizibile în trimestrul al treilea al acestui an, susţine Luis de Guindos într-un interviu acordat cotidianului spaniol La Vanguardia.

„Cu toate aceste măsuri care au fost adoptate, Europa este mai bine echipată pentru a răspunde la această criză fără precedent”, a apreciat Luis de Guindos.

Luna trecută, BCE a lansat un program de urgenţă în valoare de 750 miliarde de euro destinat achiziţionării de obligaţiuni, ca răspuns la ceea ce ar putea fi cea mai gravă criză cu care s-a confruntat zona euro în ultimele decenii.

Luis de Guindos a apreciat că cheltuielile guvernamentale suplimentare necesare pentru a contracara impactul crizei coronavirusului „vor presupune nevoi mai mari de finanţare, cuprinse între 1.000 şi 1.500 miliarde de euro, o sumă pe care nu am mai văzut-o până acum”.

În pofida creşterii emisiunilor de obligaţiuni, nivelul datoriilor în zona euro este una sustenabil, a spus Luis de Guindos, adăugând că acţiunile BCE sunt destinate să evite fragmentarea în contextul în care guvernele caută să îşi asigure necesarul de finanţare.

„Nu avem niciun fel de scenarii în care datoriile să fie o problemă”, a menţionat Luis de Guindos.

Miniştrii de finanţe din zona euro au convenit joi seară un acord privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro pentru a face faţă consecinţelor economice ale crizei coronavirusului. Pachetul este compus din împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate (MES), un fond de garanţii pentru companii de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi sprijin pentru schemele naţionale de şomaj parţial.

Te-ar mai putea interesa și
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și profitul
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și ...
Electro-Alfa International, important producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat la Bursa de Valori București, raportează o creștere solidă a......
Afacere de milioane pe ambele maluri ale Prutului. Fabrică de drone care vânează drone
Afacere de milioane pe ambele maluri ale Prutului. Fabrică de drone care vânează drone
România intră pe harta producătorilor de drone specializate. Qognifly, companie înregistrată în România și deținută ...
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Ţările membre ale NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârşit, „provocările” Rusiei, cum a fost şi incidentul ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul turcilor de la Ozaltin din Autostrada Transilvania A3, ...