IFC investeşte 18,5 milioane de euro pentru stimularea creditării microîntreprinderilor şi IMM-urilor în Europa şi Asia Centrală

Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, investeşte 18,5 milioane de euro în Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), pentru stimularea creditării microîntreprinderilor şi IMM-urilor din 14 ţări din Europa şi Asia Centrală, informează un comunicat al IFC, citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 21 apr. 2020, 11:52
IFC investeşte 18,5 milioane de euro pentru stimularea creditării microîntreprinderilor şi IMM-urilor în Europa şi Asia Centrală

„Facilitatea va fi utilizată pentru acordarea de împrumuturi microîntreprinderilor, precum şi întreprinderilor mici şi mijlocii (MIMM) prin intermediul băncilor şi al instituţiilor de microfinanţare, în paisprezece ţări din Europa şi Asia Centrală (ECA). EFSE este cea mai mare facilitate regională de finanţare a MIMM din regiune. Investiţia IFC va spori accesul la finanţare pentru persoanele insuficient deservite din regiunea ECA. Beneficiarii finali ai acesteia vor fi MIMM-urile şi persoanele care, în prezent, au un acces la finanţare limitat, nesigur sau chiar inexistent”, se arată în comunicatul instituţiei transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, MIMM-urile constituie o forţă motrice a creşterii economice şi o componentă importantă a locurilor de muncă în regiunea ECA, iar accesul la finanţare rămâne un impediment major în calea dezvoltării acestora.

Studiile arată că 27% dintre MIMM-urile legal înfiinţate din ECA se confruntă cu nevoi financiare nesoluţionate, deficitul de finanţare în regiune fiind estimat la aproximativ 740 de miliarde de dolari. Investiţia IFC va promova creşterea competitivităţii pieţei, va demonstra viabilitatea finanţării în moneda locală şi va permite creditorilor să dezvolte produse inovative, se menţionează în comunicatul instituţiei financiare.

„Investiţiile capătă o semnificaţie specială în contextul pandemiei de COVID-19 şi al impactului dezastruos al acesteia asupra MIMM-urilor din regiune. Aceste afaceri au nevoie urgent de sprijin pentru a supravieţui declinului şi a păstra locurile de muncă”, subliniază IFC.

Corporaţia Financiară Internaţională se numără printre partenerii tradiţionali ai EFSE, încă de la înfiinţarea acestuia, în 2005, şi a sprijinit Fondul în cadrul mai multor proiecte.

„Promovăm incluziunea financiară şi finanţarea în monedă locală în regiune de 15 ani. EFSE se bucură să îşi continue demersurile alături de parteneri valoroşi, precum IFC, pentru a genera impact pozitiv, investind în succesul coloanei vertebrale economice a regiunii: microîntreprinderile şi întreprinderile mici”, susţine preşedintele EFSE, Christoph Tiskens.

La rândul său, Vittorio Di Bello, director al sectorului financiar al IFC, a afirmat că proiectul va sprijini furnizorii de servicii financiare durabile care răspund nevoilor segmentului MIMM-urilor insuficient deservite, inclusiv prin finanţare în moneda locală, consolidând în acelaşi timp capacitatea operaţională şi performanţele durabile ale societăţilor comerciale în care investeşte EFSE.

„Această investiţie va contribui la continuarea implementării de către IFC a strategiei privind incluziunea financiară a Grupului Băncii Mondiale”, a spus directorul financiar al IFC.

IFC – organizaţie-soră a Băncii Mondiale şi membră a Grupului Băncii Mondiale – este cea mai mare instituţie internaţională de dezvoltare focusată pe sectorul privat din pieţele emergente. Aceasta colaborează cu peste 2000 de societăţi comerciale.

În exerciţiul financiar 2019, IFC a acordat peste 19 miliarde dolari SUA cu titlu de finanţare pe termen lung ţărilor în curs de dezvoltare, valorificând capacităţile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei şi pentru a susţine prosperitatea.

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), fond de investiţii înfiinţat în 2005, vizează stimularea dezvoltării economice şi prosperităţii în Europa de Sud-Est şi în regiunea vecinătăţii estice, prin investiţii în microîntreprinderi şi întreprinderi mici de succes, precum şi prin îmbunătăţirea condiţiilor de trai în gospodăriile private. EFSE a fost iniţiat de Banca de Dezvoltare KfW, cu sprijin financiar din partea Ministerului Federal al Cooperării şi Dezvoltării Economice din Germania (BMZ) şi a Comisiei Europene. 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...