Adunarea Generală a Acționarilor BRD a fost de acord ca profitul înregistrat anul trecut să fie alocat în rezultatul reportat

Acţionarii BRD - Groupe Societe Generale au avizat, în cadrul Adunării Generale de joi, propunerea ca profitul aferent anului 2019, în valoare de aproximativ 1,53 miliarde de lei, să fie alocat în rezultatul reportat, potrivit unui comunicat al băncii, informează Agerpres.
Economica.net - J, 23 apr. 2020, 17:16
Adunarea Generală a Acționarilor BRD a fost de acord ca profitul înregistrat anul trecut să fie alocat în rezultatul reportat

Potrivit sursei citate, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), s-au aprobat şi situaţiile financiare anuale individuale şi consolidate la 31 decembrie 2019, pregătite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aşa cum au fost adoptate de Uniunea Europeană, însoţite de Raportul Anual al Consiliului de Administraţie la nivel individual şi consolidat şi de Raportul auditorului financiar al băncii.

De asemenea, a fost avizată propunerea acţionarului Societe Generale privind alocarea profitului aferent anului 2019, în valoare de 1.528.523.000 lei, în rezultatul reportat, cât şi descărcarea de gestiune a administratorilor BRD pentru exerciţiul financiar al anului anterior.

Pe lista hotărârilor AGA din 23 aprilie se mai regăsesc: bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 şi programul de activitate pe exerciţiul financiar al anului 2020; remuneraţia cuvenită administratorilor neexecutivi pentru exerciţiul financiar al anului 2020, precum şi limitele generale privind remuneraţiile suplimentare ale administratorilor şi a remuneraţiei directorilor; numirea societăţii Ernst & Young Assurance Services, în calitate de auditor financiar al băncii pentru anul financiar 2020.

Raportul anual care conţine situaţiile financiare ale anului 2019 aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor a fost transmis la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), conform calendarului de comunicare financiară publicat la începutul anului. Acesta este disponibil pentru public şi investitori pe site-ul web al băncii, la adresa www.brd.ro.

În plus, AGA Ordinară a aprobat reînnoirea mandatului de administrator în persoana lui Jean-Pierre Georges Vigroux, pentru o perioadă de patru ani, începând cu data de 30 mai 2020, precum şi numirea lui Valerie Marcelle Paule Villafranca în calitate de administrator, pentru o perioadă de patru ani. În acest ultim caz, banca precizează că numirea este sub condiţia obţinerii aprobării prealabile începerii exercitării funcţiei, emisă de Banca Naţională a României, conform dispoziţiilor legale în vigoare, iar termenul de patru ani al mandatului începe să se calculeze din a treia zi lucrătoare ulterioară primirii aprobării prealabile.

În cadrul aceleiaşi Adunări, Jean – Pierre Georges Vigroux a fost desemnat în funcţia de administrator independent.

Conform BRD, AGA Extraordinară a avut pe ordinea de zi şi a aprobat modificarea Actului Constitutiv al băncii pe baza propunerilor din anexa la convocator.

BRD – Groupe Societe Generale operează o reţea de 648 de unităţi şi ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a instrumentelor de plată fără numerar, cu aproximativ 2,4 milioane de carduri, precum şi o reţea de acceptare de aproximativ 29.000 de POS-uri şi aproape 1.500 de ATM-uri.

Activele totale ale băncii erau, la finalul anului 2019, de 55,9 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...