Miliardarul Ion Țiriac scoate zeci de milioane de euro și din piețe „neprofitabile”. Allianz Țiriac a dat lecții de profit și în 2019

Deși a pierdut de câțiva ani prima poziție din topul vânzărilor, Allianz Țiriac continuă să dea lecții pieței, cel puțin în ceea ce privește eficiența și profitabilitatea. Compania anunță că a încheiat anul 2019 cu un profit operațional de peste 134 de milioane de lei. Este al treilea an consecutiv în care plusul se învârte în jurul a 130 de milioane de lei, iar aceasta este o veste foarte bună nu doar pentru acționarul majoritar și cel care controlează operațiunile, adică grupul german Allianz, ci pentru miliardarul Ion Țiriac, acționar cu 45% în companie.
Şerban Buşcu - mar, 28 apr. 2020, 09:44
Miliardarul Ion Țiriac scoate zeci de milioane de euro și  din piețe

Un calcul grosier arată că Ion Țiriac va încasa dividente de circa 45 de milioane de lei, în condițiile în care profitul net al AZT va merge spre 100 de milioane de lei. Aceasta înseamnă că doar pentru anii 2017, 2018 și 2019 miliardarul va fi beneficiat de circa 135 de milioane de lei, adică în jur de 30 de milioane de euro.

Performanța Allianz Țiriac este cu atât mai importantă cu cât piața asigurărilor din România se luptă de ani de zile cu o profitabilitate redusă și cu dependența de asigurările auto, mai ales de cele RCA.

În cazul majorității firmelor de pe piață, discursurile „fataliste”, care amintesc de pierderile pe care le suportă asigurătorii au devenit o obișnuință. Nu este și cazul Allianz, care pare că reușește să își gestioneze foarte profitabil portofoliile, inclusiv în zone unde celelalte companii pierd, cum ar fi CASCO și asigurările de sănătate.

Primele brute subscrise de companie au crescut, anul trecut, la 1,37 miliarde de lei, cu 3,6% mai mult decât în 2018, în timp ce firma controlată de gigantul german Allianz a continuat să ăși schimbe structura porotofoliului. 

„Am celebrat primii 25 de ani de existenţă ai Allianz-Ţiriac prin continuarea creşterii responsabile, solide şi profitabile, prin investiţii în simplificarea produselor şi îmbunătăţirea serviciilor în beneficiul clienţilor, angajaţilor şi partenerilor noştri. Acest lucru ne-a permis să întoarcem în economia românească în 2019 peste 1,1 miliarde de lei. Ii asigur pe clienții și partenerii noștri că indiferent de situație Allianz-Țiriac rămâne o ancoră care le va da forța și încrederea să meargă mai departe. În aceste momente dificile sănătatea clienților, partenerilor, angajaților și colaboratorilor noștri este prioritatea zero și am luat toate măsurile pentru ca ea sa fie protejată. Tocmai din această rațiune, Allianz-Țiriac își desfășoară activitatea exclusiv online în această perioadă, toate serviciile noastre fiind complet operaționale. Le mulțumesc colegilor și partenerilor pentru mobilizarea exemplară și pentru toate eforturile pe care le depun permanent”, a spus Virgil Şoncutean(foto), CEO al Allianz-Ţiriac, într-un comunicat de presă. 

 Asigurările de viaţă, sănătate, locuinţă şi cele agricole au înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere în 2019. Asigurările de viaţă au crescut cu peste 13% anul trecut în portofoliul Allianz-Ţiriac, dublu faţă de ritmul de creştere al pieţei, în timp ce asigurările de sănătate s-au majorat cu peste 20%.

Allianz-Ţiriac a ajuns la peste 212.000 de clienţi cu asigurări de viaţă şi sănătate în portofoliu la finalul anului trecut.

Valoarea totală a despăgubirilor plătite clienţilor şi terţilor a însumat aproximativ 784 milioane de lei în 2019. Allianz-Ţiriac a plătit astfel, în medie, despăgubiri de 3,1 milioane de lei pentru fiecare zi lucrătoare a anului trecut, în creştere cu 11% faţă de 2018.

 În baza poliţelor pentru locuinţe au fost plătite despăgubiri mai mari cu 42% în 2019, în principal ca urmare a incendiilor şi fenomenelor meteo severe. Creşteri similare ale daunalităţii au fost înregistrate pe segmentul asigurărilor de răspundere generală şi asigurări de sănătate.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, dintre care 276 de milioane de dolari doar începând din iulie,......
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...