Treichl: Situaţia creditelor neperformante de la BCR depinde în acest an de absorbţia fondurilor UE

Evoluţia ratei creditelor neperformante în acest an la BCR va depinde în mare măsură de proiectele de infrastructură finanţate din fonduri europene, în care banca speră să se implice, iar Erste anticipează că subsidiara din România va fi profitabilă şi în 2012.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 12:14
Treichl: Situaţia creditelor neperformante de la BCR depinde în acest an de absorbţia fondurilor UE

„Trimestrul al patrulea (din 2011 – n.r.) nu a fost aşa de rău pentru BCR, iar situaţia va continua cu siguranţă să se îmbunătăţească. Vedem un trend pozitiv pe partea de risc în privinţa creditelor retail. Vedem în continuare probleme pe partea IMM-urilor şi companiilor mici, iar multe vor depinde în acest an de viteza şi mărimea proiectelor de infrastructură, şi de cum vor intra în ţară fondurile UE necesare pentru aceste proiecte. Guvernul ţinteşte o rată de absorbţie de 20%, care va reprezenta un important pas înainte, şi sper că BCR va juca un rol important în această privinţă. BCR a fost profitabilă în 2011 şi va fi cu siguranţă profitabilă şi în 2012”, a declarat într-o conferinţă Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank (EBS), care deţine BCR, cea mai mare bancă din România.

 

Grupul bancar austriac anticipează că majoritatea pieţelor principale pe care activează vor înregistra creştere economică în acest an, dar mai restrânsă decât în 2011, odată cu înrăutăţirea perspectivelor pentru statele din zona euro. Erste se aşteaptă la contracţie economică numai în Ungaria şi Croaţia.

 

Provizioanele de risc pentru credite şi avansuri au crescut cu 7,9% anul trecut la BCR, la 2,154 miliarde lei. În trimestrul al patrulea, provizioanele au scăzut cu 17,7% faţă de trimestrul al treilea, la 545,8 milioane lei, pe fondul condiţiilor economice dificile la nivel naţional şi internaţional, potrivit datelor perzentate miercuri de bancă.

 

„Segmentul corporativ rămâne principalul generator de volume noi de credite neperformante”, se arată într-un comunicat al BCR.

 

BCR a obţinut în ultimul trimestru al anului trecut un profit net de 2 milioane de lei, comparativ cu o pierdere de peste 90 de milioane lei în trimestrul al treilea, iar câştigul pe 2011 a coborât cu peste 80%, la 70,9 milioane lei, faţă de 467 milioane lei în 2010.

 

Potrivit datelor publicate de Erste Bank, BCR a înregistrat anul trecut pe segementele de retail şi IMM o pierdere de 31,2 milioane euro (135 milioane lei).

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al ajutorului financiar acordat fermierilor afectați de secetă în 2025
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al ajutorului financiar acordat fermierilor afectați de secetă în ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectaţi de seceta din anul 2025, a anunţat Ministerul Agriculturii şi......
Regia de stat RomâniaFilm intră în faliment după opt ani de insolvență. Ce arată cifrele ultimului deceniu?
Regia de stat RomâniaFilm intră în faliment după opt ani de insolvență. Ce arată cifrele ultimului deceniu?
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm (RADEF), regia de stat aflată în subordinea Ministerului ...
Cum să vinzi o afacere în România la valoarea maximă: cinci factori care fac diferența între un exit bun și unul excepțional
Cum să vinzi o afacere în România la valoarea maximă: cinci factori care fac diferența între un exit bun și unul excepțional
În orice etapă a ciclului de viață al unei companii apare, mai devreme sau mai târziu, întrebarea pe care mulți antreprenori ...
Guvernul a aprobat 1,1 miliarde de lei pentru restanţele acumulate la Programul Anghel Saligny
Guvernul a aprobat 1,1 miliarde de lei pentru restanţele acumulate la Programul Anghel Saligny
Guvernul a alocat, prin rectificarea bugetară, aproape 1,1 miliarde de lei pentru plata facturilor restante către firmele ...