Circa 40% dintre angajaţii din clădirile de birouri îşi vor relua activitatea la sediu

Odată cu relaxarea restricțiilor de deplasare, impuse de pandemia Covid-19, companiile încep să își reia activitatea în sediile situate în clădiri de birouri, dar într-o primă fază cu doar 40% dintre angajați, potrivit unui sondaj realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Economica.net - mar, 16 iun. 2020, 08:39
Circa 40% dintre angajaţii din clădirile de birouri îşi vor relua activitatea la sediu

Astfel, daca în perioada de izolare la domiciliu impusă de autorități, doar 4% dintre angajați și-au continuat activitatea de la birou, gradul de populare a clădirilor de birouri va creşte în următoarea perioadă de zece ori. 

Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre angajații din zona serviciilor vor continua, cel puțin pentru o perioadă, să lucreze de acasă, reiese din sondajul aplicat în perioada 21 – 29 mai pe un număr de 33 de companii din București și Cluj cu un total de peste 17.000 de angajați care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri.

Jumătate dintre aceste companii au revenit sau vor reveni la birou cu o parte importantă dintre angajați în decursul lunii iunie, aproape 20% dintre firme și-au programat revenirea în septembrie, în timp ce 13% dintre companiile intervievate, în special mici și medii, își propun să revină la birou abia la începutul anului viitor.

În acest context, 30% dintre firmele intervievate spun că în următoarele 12 luni vor avea nevoie de mai puțin spaţiu de birouri, 61% dintre firme își acoperă necesarul de birouri cu spaţiile deja contractate, în timp ce 9% dintre firme preconizează că vor avea nevoie de spaţiu suplimentar.

„Companiile vor continua să practice un mix între munca de la birou și munca de acasă dintr-o serie de motive, precum dorința unora dintre companii de a testa eficacitatea muncii de acasă pe un interval mai lung de timp sau atitudinea mai prudentă a unor angajați, care vor să evite pe cât posibil locurile aglomerate, precum mijloacele de transport în comun. Cel mai important aspect este însă legat de faptul că, la o densitate medie de circa 10 mp / angajat, cât era standardul în piața locală înainte de pandemie, este imposibilă revenirea la birou cu toți angajații cu respectarea normelor de distanțare recomandate. Astfel, considerăm că acest procent de 40% este aproape de capacitatea maximă a spaţiilor de birouri deja închiriate în contextul actual, reconfirmând necesitatea sediilor de birouri și chiar potențialul de redimensionare a acestora prin preluarea unor spaţii suplimentare”, spune Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Stocul de birouri moderne din București și Cluj se ridică la aproape 3,5 milioane de metri pătrați, găzduind peste 300.000 de angajați din domenii diverse, precum IT, telecom, servicii financiare (bănci – asigurări), servicii profesionale (avocați – consultanți), media, etc.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...