ANSVSA: Numărul focarelor de pestă porcină africană creşte la 252

Pesta porcină africană evoluează în prezent în 153 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 252 de focare active, dintre care patru în exploataţii comerciale, în timp ce în 12 judeţe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreţi, informează Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 03 iul. 2020, 10:20
ANSVSA: Numărul focarelor de pestă porcină africană creşte la 252

Săptămâna trecută au fost consemnate 243 de focare în 147 de localităţi din 27 de judeţe.

Autoritatea veterinară precizează că, în intervalul 25 iunie – 1 iulie 2020, au fost înregistrate 17 focare noi în judeţele: Dolj – 4, Timiş – 4, Ilfov – 2 şi câte un focar în judeţele Bihor, Prahova, Brăila, Satu Mare, Buzău, Braşov şi Argeş.

De asemenea, în perioada menţionată au fost stinse 8 focare, cele mai multe în judeţul Teleorman, respectiv 6, şi câte unul în Dolj şi Harghita.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 3.711 cazuri la mistreţi. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Potrivit ANSVSA, până la această dată (03.07.2020) au fost despăgubiţi 15.134 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 441.999.870 de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 8.018.320 de lei pentru alţi 206 de proprietari.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic şi social.

Te-ar mai putea interesa și
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru a explica întârzierile în autorizarea......
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri ...
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...