Asociaţiile de pensionari vor reintroducerea impozitării cu normă întreagă a contractelor part-time, pentru finanţarea creşterii pensiilor

Organizaţiile pensionarilor au transmis, vineri, un set de măsuri propuse pentru asigurarea resurselor bugetare care să permită creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, dintre care prima vizează reintroducerea impozitării contractelor de muncă cu normă parţială la nivelul celor cu normă întreagă, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 17 iul. 2020, 10:25
Asociaţiile de pensionari vor reintroducerea impozitării cu normă întreagă a contractelor part-time, pentru finanţarea creşterii pensiilor

„Pentru asigurarea respectării creşterii cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, conform prevederii Legii 127/2019 şi a promisiunilor făcute de Guvernul României în decembrie 2019, considerăm că se poate acoperi minusul contribuţiilor asigurărilor sociale determinate de pandemia covid-19, prin aplicarea măsurilor: 1. Plata contribuţiilor pentru contractele de muncă part-time să se facă la nivelul anilor 2018 şi 2019, în care s-a reuşit, astfel, ca subvenţia de la bugetul de stat în bugetul asigurărilor sociale de stat, să fie numai de 4,7 şi respectiv 2,5 miliarde lei”, se menţionează în apelul lansat de organizaţiile de pensionari.

Documentul este semnat de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, de Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi de Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România, organizaţii care susţin că reprezintă interesele a aproape 5 milioane de pensionari.

Apelul este adresat Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din România.

Cea de-a doua propunere este creşterea subvenţiei bugetului asigurărilor sociale pentru anul curent cu 7,2 miliarde de lei.

„Subvenţia de la bugetul de stat pentru anul 2020 să se asigure în sumă egală cu subvenţia din anul 2015, respectiv de 18,5 miliarde lei, în plus cu 7,2 miliarde lei faţă de 11,3 miliarde lei cât s-a prevăzut în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020”, se menţionează în comunicatul celor trei organizaţii de pensionari.

Acestea au reluat şi propunerea transmisă la începutul lunii privind îngheţarea transmiterii contribuţiilor sociale la fondurile de pensii administrate privat: „3. Prorogarea aplicării Legii 411/2004 pentru anii 2020 şi 2021. Menţionăm că în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 este prevăzută suma de 9,3 miliarde lei”.

Cea de-a patra propunere transmisă de organizaţiile de pensionari este organizarea de controale sub acoperire pentru reducerea muncii „la negru”.

„Reducerea muncii la negru prin controale şi verificări, eventual sub acoperire, cu specialişti în echipe comune ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul de Interne, prin care estimăm un plus de 5 miliarde lei anual”, se precizează în apelul transmis de cele trei organizaţii de pensionari.

Documentul este semnat de preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, de preşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România, Toma Neamţu, şi de preşedintele Federaţiei Naţionale „Unirea” a Pensionarilor din România, Dumitru Cojanu. 

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...