Olanda a obținut 1,23 de miliarde de euro în urma primei licitații pentru atribuirea de frecvenţe de telecomunicaţii 5G

Guvernul olandez a anunţat marţi că a strâns suma de 1,23 de miliarde de euro de pe urma primei sale licitaţii pentru atribuirea de frecvenţe de telecomunicaţii 5G, informează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 21 iul. 2020, 16:34
Olanda a obținut 1,23 de miliarde de euro în urma primei licitații pentru atribuirea de frecvenţe de telecomunicaţii 5G

Guvernul olandez a scos la vânzare drepturile de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvenţe de 700 MHz, 1400 MHz şi 2100 MHz. Licitaţia a început de la un prag de 900 milioane de euro şi cu participarea operatorilor KPN, Vodafone şi T-Mobile.

La finalul procedurii de licitaţie, toţi cei trei operatori cu reţele de telefonie mobilă în Olanda: KPN, Vodafone şi T-Mobile, au obţinut frecvenţe 5G, a precizat secretarul de stat Mona Keijzer. La final, Vodafone şi KPN au plătit fiecare câte 416 milioane de euro iar T-Mobile a plătit 400 milioane de euro pentru frecvenţele lor 5G.

În România, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, în data de 2 martie 2020, că, până la sfârşitul trimestrului III a acestui an, şi-a propus să definitiveze documentaţia de licitaţie pentru frecvenţele 5G, iar organizarea procedurii de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz (5G) pentru furnizarea de reţele publice şi servicii de comunicaţii electronice de bandă largă este programată pentru ultimul trimestru din 2020.

Iniţial, la finele lunii octombrie 2019, arbitrul telecom menţiona că licitaţia pentru acordarea licenţelor 5G urma să fie organizată în prima jumătate a acestui an, dacă se vor respecta unele condiţii, transpunerea setului de măsuri pe securitatea reţelelor de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară şi adoptarea Hotărârii de Guvern pentru preţurile de pornire şi calendarul de achitare a taxelor.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...