Vânzările de autoturisme ecologice au crescut în România cu aproape 3,6%, la 31 iulie (APIA)

Românii au cumpărat 3.772 de autoturisme ecologice, în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 3,57% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când numărul achiziţiilor a fost de 3.642 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.
Economica.net - D, 16 aug. 2020, 09:57
Vânzările de autoturisme ecologice au crescut în România cu aproape 3,6%, la 31 iulie (APIA)

La 31 iulie 2020, ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale era de 6,1%, peste nivelul din anul precedent, când aceasta a fost de 3,9%.

Potrivit datelor, în intervalul ianuarie – iulie 2020, cele mai multe achiziţii au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 2.477 de unităţi, în scădere însă cu 11,5%, comparativ cu primele şapte luni din 2019, scrie Agerpres.

Vânzările de autoturisme electrice au înregistrat o creştere de 38,6%, până la 988 de exemplare, în timp de modelele plug-in au fost în număr de 357 de unităţi, mai multe cu 115,1%, raportat la perioada de referinţă.

Statistica de specialitate relevă că, în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, conduce, după primele şapte luni, Renault – cu 285 de unităţi, urmată de Skoda (213 unităţi), Volkswagen (111), BMW (67), Hyundai (65), Nissan (42), smart şi Tesla (câte 31 de exemplare), Peugeot (24) şi Mercedes Benz (17).

De asemenea, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota – cu 2.130 de unităţi, Lexus (113), Hyundai (76), Honda (74), Ford (56), Kia (21) şi Subaru (7).

În clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in pe primul loc se află, la 7 luni, BMW – cu 65 de exemplare, urmată de Volvo (58), Porsche (43), Mitsubishi (39), Mercedes Benz (38), Ford (32), Hyundai (24), Mini (14), Land Rover şi Skoda (câte 10 unităţi).

La nivelul lunii iulie, în România, s-au comercializat 883 de autoturisme ecologice, în creştere cu 21,3%, comparativ cu luna iunie, când se vânduseră 728 de unităţi, iar ponderea în total piaţă a scăzut la 6,9%, de la 7,2%

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a alocat, în acest an, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), 140 de milioane de lei pentru Programul „Rabla Plus”, cu circa 45 de milioane mai mult decât în 2019.

Estimările autorităţilor arată că, prin acest buget, ar putea fi cumpărate până la 3.000 de maşini electrice şi hibride

Te-ar mai putea interesa și
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare vor fi cuprinse între 2,5% pentru cei cu peste 15 ani......
Sporuri de 10% pentru vameșii care lucrează cu surse generatoare de radiații – noul proiect al Legii salarizării
Sporuri de 10% pentru vameșii care lucrează cu surse generatoare de radiații – noul proiect al Legii salarizării
Funcţionarii publici din cadrul Autorităţii Vamale Române (AVR), care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii ...
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii aeriene din China vor cumpăra împreună 95 de aeronave Airbus la un preţ de catalog de aproximativ 17,8 ...
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ruse
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ...
Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ...