Autostrada Ploiești – Brașov ar putea fi gata peste 9 ani. CNAIR a scos la licitație completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat marți licitația pentru "Completare / Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov". Contractul are o valoare estimată de până la 57,67 milioane de lei, fără TVA și are o durată de aproape nouă ani, ce include asistență pe perioada construcției.
Anemona Andone - mar, 01 sept. 2020, 06:57
Autostrada Ploiești - Brașov ar putea fi gata peste 9 ani. CNAIR a scos la licitație completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic

Ofertele sunt așteptate până pe 20 octombrie, acestea urmând a fi evaluate până pe 18 ianuarie 2021, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 48,80 milioane de lei și 57,67 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 107 luni (opt ani și nouă luni), conform anunțului din SEAP. Acesta include 46 de luni pentru studii, proiectare și pregătire licitație pentru execuție, iar restul perioadei vizează asistența tehnică pe perioada construcției.

Într-un comunicat anterior al CNAIR, era menționată o durată a contractului de 35 de luni.

În cadrul contractului se vor presta, printre altele, următoarele servicii și se vor elabora următoarele documente:

• Completarea/ Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF), ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);

• Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) și asistență tehnică până la obținerea autorizației de construire de către Beneficiar (CNAIR);

• Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE), ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);

• Pregătirea documentației de atribuire a contractului/lor de execuție lucrări și asistență tehnică acordata Beneficiarului/ Autorității Contractante în perioada derulării procedurii/lor de licitații pentru execuție lucrări (dacă va fi cazul);

• Întocmirea documentației suport și asistență tehnică acordată Beneficiarului în vederea susținerii cererii de finanțare, atât pe parcursul procesului de pregătire a cererilor de finanțare, cât și în perioada de evaluare a acestora de către toate instituțiile implicate în acest proces (MTIC-DGOIT și Comisia Europeană) (dacă va fi cazul).

• Asigurarea asistenței tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate, pe perioada execuției lucrărilor și pe perioada de notificare a viciilor.

Luna trecută, Compania de Drumuri a scos la licitație proiectarea și execuția unui tronson de 5,2 kilometri la Comarnic din viitoarea autostradă Ploiești – Brașov. Tot în luna august, Compania de Drumuri a mai scos la licitație studii pentru pasaje pietonale și rutiere peste DN1, dar și SF + PT pentru nod rutier Comarnic Nord.

Pe lângă cei 5,2 kilometri ai secțiunii Comarnic, în prezent se mai află în execuție cei 6,3 kilometri de autostradă ai lotului Râșnov – Cristian, pentru care s-a emis ordin de începere în primăvara lui 2018.

Amintim că la începutul anului, Guvernul Orban a anulat procedura privind construirea prin parteneriat public privat a Autostrăzii Ploiești – Comarnic- Brașov.

Te-ar mai putea interesa și
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut loc în aprilie
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut ...
Forțe armate palestiniene, dintre care una pretinde că face parte din gruparea islamistă Hamas, au furat luna trecută un total de 66 de milioane de euro din seifurile mai multor sucursale bancare......
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28, ...
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a ...
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Statele Unite vor să ofere insulelor din Pacific o "alegere mai bună" decât China, chiar dacă Washingtonul singur nu ...