Zona euro se confruntă cu dificultăţi economice mai dure (economistul şef al BCE)

Economia zonei euro intră într-o fază mai dură deoarece creşterea numărului de cazuri de coronavirus pune sub semnul întrebării recenta redresare, a afirmat Philip Lane, economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), într-un interviu apărut duminică în publicaţia Wall Street Journal (WSJ), transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 12 oct. 2020, 06:30
Zona euro se confruntă cu dificultăţi economice mai dure (economistul şef al BCE)

Europa se confruntă cu al doilea val de infecţii cu COVID-19, iar guvernele din regiune au început să implementeze noi restricţii, deşi cele mai multe pe plan local şi concentrate pe activităţile de recreere.

„Următoarea fază va fi mai dură. Întrebarea cheie – şi de aceea există atât de multă incertitudine – este: cât de rapid ar putea fi actuala dinamică stabilizată, în condiţiile creşterii numărului de cazuri?”, a declarat Philip Lane.

Acesta a reiterat opinia sa conform căreia o rată a inflaţiei de 1,3% aşteptată în 2022 este „departe” de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Datele preliminare publicate de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,3% în septembrie, de la un nivel de minus 0,2% în august.

Dar Lane a încercat să atenueze aşteptările privind noi măsuri de stimulare din partea BCE în această lună, spunând că Banca Centrală va aştepta să vadă cum răspund guvernele la provocările cu care se confruntş, când vor publica bugetele lor pe 2021.

„O parte din această incertitudine va fi rezolvată în această toamnă. Lucrăm la planuri fiscale, trebuie să ştim mai multe despre pandemie”, a explicat oficialul BCE.

Datele preliminare publicate recent de Eurostat arată că economia zonei euro a înregistrat un declin de 12,1% în trimestrul doi din 2020, cea mai semnificativă scădere de când se publică aceste date, respectiv 1995. BCE previziona un recul de 13%.

Ca răspuns la cea mai mare contracţie a economiei din istoria recentă, BCE a început să cumpere mai cantităţi de obligaţiuni şi, de asemenea, plăteşte băncile pentru ca acestea să acorde credite, totul în încercarea de a salva economia blocului comunitar. BCE şi-a confirmat disponibilitatea de a continua programul de achiziţii de titluri de stat (PEPP) atâta timp cât persistă efectele pandemiei. Acest plan de sprijinire a economiei în valoare totală de 1.350 miliarde euro ar urma să se întindă până în luna iunie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanţii la conferinţa de vineri a Fondului Monetar Internaţional în privinţa riscurilor la adresa inflaţiei în......
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus pe investiții
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus ...
Bugetul municipiului Baia Mare, în valoare de 1,35 de miliarde de lei, a fost, vineri, aprobat de Consiliul Local şi va ...
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotaţiile la grâu se îndreaptă spre cel mai mare avans săptămânal din ultimele aproape două luni, în condiţiile ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...