Motivare CCR: Suspendarea executărilor silite prin lege ar însemna o ingerință asupra dreptului unui proces echitabil

Adaugă-ne ca sursă preferată

Pe 14 iulie, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 3 (cu referire la art. XVIII) din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale sunt neconstituţionale.

„(…) Textul contestat se referă la suspendarea şi la nedeclanşarea măsurilor de executare silită în materie civilă, cu alte cuvinte vizează atât cea de-a doua fază a procesului civil, şi anume executarea, instituind o ingerinţă în privinţa dreptului la un proces echitabil şi a celui de proprietate privată, cât şi executările silite întemeiate pe un titlu executoriu ce nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, instituind o ingerinţă în privinţa dreptului de proprietate privată”, menţionează CCR.

În privinţa executărilor silite în materie civilă întemeiate pe un titlu executoriu ce nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, Curtea constată că acestea, în mod evident, nu privesc suspendarea executării silite a creanţelor fiscale, ci a celor rezultate din raporturile de drept civil.

De altfel, spun judecătorii constituţionali, suspendarea executării silite a creanţelor fiscale a fost reglementată prin articolul VII alineatul (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 230 din 21 martie, potrivit căruia; „(3) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale. (4) Măsurile fiscale prevăzute la alin.(1)-(3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă”.

„Prin urmare, comparând obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă cu soluţia legislativă reglementată în articolul unic pct.3 [cu referire la art.XVIII] din legea de aprobare a acesteia, Curtea observă că textul analizat are caracter de sine stătător, nu vizează măsuri fiscale – aşadar, obiectul ordonanţei de urgenţă – şi nu reprezintă o măsură conexă, de corelare sau de politică legislativă în raport cu obiectul ordonanţei de urgenţă, ceea ce duce la concluzia că textul criticat nu are legătură cu obiectul ordonanţei de urgenţă aprobate, reglementând un aspect neavut în vedere, distonant şi diferit de aceasta”, precizează CCR.

Potrivit Curţii, Parlamentul este organul legislativ suprem, însă în procedura de legiferare trebuie să respecte exigenţele constituţionale referitoare la aspectele formale ale acesteia.

„Astfel, în procedura generală de legiferare ţine de opţiunea exclusivă a Parlamentului să adopte reglementările pe care le consideră oportune sau necesare, cu respectarea Constituţiei, însă, în procedura specială de aprobare a ordonanţelor, emise în baza unei legi de abilitare, sau ordonanţelor de urgenţă, Parlamentul trebuie să se limiteze la obiectul acesteia, neputând promova soluţii legislative ce nu se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei/ ordonanţei de urgenţă sau nu sunt în legătură cu acesta”, mai arată judecătorii.