Deficitul guvernamental în zona euro şi în UE a atins un nivel fără precedent, în trimestrul al doilea

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a explodat în trimestrul al doilea, atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, atingând cea mai ridicată valoare de la debutul publicării datelor statistice în 2002, ca urmare a introducerii măsurilor de izolare pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - J, 22 oct. 2020, 09:29
Deficitul guvernamental în zona euro şi în UE a atins un nivel fără precedent, în trimestrul al doilea

Potrivit acestor date, în zona euro deficitul guvernamental a crescut de la 2,5% din PIB în primul trimestru al acestui an, până la 11,6% din PIB în trimestrul al doilea, în timp ce în Uniunea Europeană deficitul guvernamental a urcat de la 2,6% din PIB până la 11,4% din PIB.

În rândul statelor membre UE, cele mai ridicate deficite guvernamental în trimestrul al doilea al acestui an s-au înregistrat în: Polonia (19,8% din PIB), Austria (17,3% din PIB), Slovenia (15,8% din PIB), Belgia (14,2% din PIB), Franţa (11,6% din PIB), Olanda (11,4% din PIB), Malta (11,2% din PIB) şi România (11,1% din PIB, faţă de 7,9% din PIB în primul trimestru).

Separat, Eurostat a dat publicităţii şi o a doua estimare privind deficitul guvernamental şi datoria publică în anul 2019. Conform acestor date, pe ansamblul anului trecut doar două state membre UE au înregistrat un deficit guvernamental mai mare sau egal cu 3% din PIB: Franţa (3% din PIB) şi România (4,4% din PIB în 2019, faţă de 2,9% din PIB în 2018).

Comparativ, în zona euro deficitul guvernamental ca procent din PIB a urcat uşor de la 0,5% în 2018 până la 0,6% în 2019, în timp ce în Uniunea Europeană a urcat de la 0,4% până la 0,5% din PIB.

De asemenea, în 2019 datoria guvernamentală a României a crescut până la 35,3% din PIB, de la 34,7% din PIB în 2019, dar rămâne mult sub media din UE (77,6% din PIB) sau zona euro (84% din PIB). După acest indicator, România este printre ţările membre cu cea mai mică datorie guvernamentală ca procent din PIB, fiind devansată doar de Estonia (8,4%), Bulgaria (20,2%), Luxemburg (22%), Cehia (30,2%) şi Danemarca (33.3%).

Datele publicate de Eurostat, pe baza cifrelor furnizate de statele membre, sunt utilizate pentru aplicarea procedurii de deficit excesiv.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către cetățeni
Nicușor Dan: Obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către ...
Obligaţia de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinirea ONG-urilor de către cetăţeni şi, prin aceasta, ar afecta societatea civilă în ansamblul ei, a......
Oficial. România va încasa aproape 17 miliarde de euro. Acordul SAFE a fost semnat
Oficial. România va încasa aproape 17 miliarde de euro. Acordul SAFE a fost semnat
Ministerul Finanțelor anunță că a fost acordul SAFE de către Comisia Europană. România va încasa aproape 17 miliarde ...
CFR pune în circulație „Trenurile Soarelui” către mare începând din luna iunie
CFR pune în circulație „Trenurile Soarelui” către mare începând din luna iunie
CFR Călători anunță că că în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie 2026 intră în circulație programul special ...
Ce se întâmplă cu cel mai vechi monument din București, cu peste 500 de ani de istorie. Anunț de la Primărie
Ce se întâmplă cu cel mai vechi monument din București, cu peste 500 de ani de istorie. Anunț de la Primărie
Primăria Municipiului București a anunțat astăzi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că primarul Ciprian Ciucu ...