Ghennadi Ziuganov denunţă un „scrutin al hoţilor” în Rusia

Candidatul comunist la alegerile prezidenţiale ruse, Ghennadi Ziuganov, a denunţat duminică un scrutin al "hoţilor, absolut incorect", după victoria lui Vladimir Putin, în timp ce opozantul liberal Vladimir Rijkov a considerat votul ilegitim, relatează AFP.
Economica.net - D, 04 mart. 2012, 17:53

„Este un scrutin al hoţilor, absolut incorect şi nedemn”, a declarat Ziuganov la televiziune, potrivit Mediafax. „În calitate de candidat, nu pot recunoaşte drept corect sau demn” acest scrutin, a declarat el. „Noi nu recunoaştem aceste alegeri”, a continuat acesta.

Ziuganov, care potrivit primelor rezultate se află pe locul doi cu puţin sub 18 la sută din voturi, a denunţat „adunătura mafiotă căreia îi aparţine linia puterii, Comisia Electorală Centrală”.

Vladimir Rijkov, fost deputat şi unul dintre organizatorii manifestaţiilor opoziţiei în ultimele luni, a considerat la rândul lui că „niciun parametru nu permite considerarea acestor alegeri drept legitime”. „Mâine dimineaţă vom contabiliza 20.000, 30.000 de fraude” la alegeri, a declarat el pentru postul public de televiziune Rossiia.

Susţinătorii lui Putin, creditat cu aproximativ 62 la sută din voturi după numărarea buletinelor în 16 la sută din birourile de vot, au respins aceste acuzaţii. „Aceste alegeri au fost cele mai corecte din istoria Rusiei”, a declarat în faţa presei directorul de campanie al lui Putin, cineastul Stanislav Govoruhin.

Vladimir Putin, care a ocupat funcţia de premier în perioada 2008-2012, a părăsit Kremlinul după două mandate consecutive, aşa cum îi cerea Constituţia.

El l-a propulsat la preşedinţie pe subordonatul său Dmitri Medvedev, iar acesta din urmă a acceptat în septembrie să se retragă pentru a-i face loc mentorului său să revină în 2012.

O reformă constituţională a mărit durata mandatului prezidenţial de la patru la şase ani, astfel că Putin se va putea prezenta şi la alegerile din 2018 şi ar putea rămâne la putere până în 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că partidul pe care îl conduce va lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, ”fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie” şi fără......
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansă
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul ...
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan reacţionează la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea ...
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...