FMI vrea o nouă relaţie cu cel mai mare acţionar, după victoria lui Biden – Reuters

Alegerea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite dă Fondului Monetar Internaţional şansa de a reseta relaţia sa cu SUA, cel mai mare acţionar, iar iniţiativele verzi ar putea avea un rol mai important în planul de redresare a economiei mondiale, se arată într-o analiză a Reuters.
Economica.net - J, 12 nov. 2020, 08:08
FMI vrea o nouă relaţie cu cel mai mare acţionar, după victoria lui Biden - Reuters

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a trimis săptămâna aceasta scrisori „personale” preşedintelui ales al SUA şi viitorului vicepreşedinte Kamala Harris, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al FMI, fără a da detalii suplimentare.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că angajamentul lui Biden faţă de instituţiile multilaterale şi anunţul său de a reintra în acordul de la Paris privind clima ar trebui să ajute FMI să-şi îndeplinească propriile obiective.

Alte surse susţin că unele state membre ale FMI speră că Biden va reconsidera poziţia administraţiei Trump, care s-a opus acordării de noi resurse către FMI, inclusiv o alocare generală a noilor Drepturi Speciale de Tragere (DST) care ar putea majora rezervele valutare ale statelor membre cu sute de miliarde de dolari.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-a opus unor astfel de măsuri, care ultima dată au fost adoptate în timpul crizei financiare din 2009, când Biden era vicepreşedinte al SUA. Mnuchin s-a opus şi planurilor de reformă care vizau alocarea unei ponderi mai mari ţărilor emergente, inclusiv China.

În aproape fiecare discurs, Georgieva a subliniat necesitatea de a se adopta măsuri de stimulare fiscală pentru a construi o economie mondială „mai verde, mai inteligentă şi mai corectă”, în timp ce este redusă poluarea şi se construieşte o societate mai inclusivă, obiective împărtăşite de Biden.

Dar administraţia Trump a blocat includerea problemei schimbărilor climatice în comunicatele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente).

Luna trecută, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creştere de 5,2% în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, de la un lac din Slovenia și brațul secundar al Dunării din Serbia,......
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Conform rezultatelor parțiale, 50,1% dintre islandezii care au votat au fost împotriva propunerii guvernului de a relua ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...