Târgu-Mureş: Sute de studenţi de la Medicină şi Farmacie protestează în faţa prefecturii

Sute de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş protestează în faţa prefecturii. Tinerii sunt nemulţumiţi de scindarea pe criterii etnice a unităţii de învăţământ.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 11:32

„Ne-am strâns în faţa prefecturii pentru a transmite un mesaj clar Instituţiei prefectului şi a guvernului că suntem împotriva separaţiei pe criterii etnice a UMF Târgu-Mureş”, a declarat Nucu Marica, purtătorul de cuvânt Liga Studenţilor Târgu-Mureş.

Acesta a precizat că protestul este singura metodă prin care se pot face auziţi şi prin care ar putea să-şi impună punctul de vedere. Aproximativ 400, 500 de persoane s-au strâns în faţa prefecturii pentru a protesta. Aceştia au autorizaţie de la ora 12 până la ora 15.

Nucu Marica a adăugat că protestele vor continua atât cât va fi nevoie pentru a se face auziţi.

Te-ar mai putea interesa și
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 de milioane de euro),......
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour este primul operator de turism care s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile sale debutând luni ...
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în valoare de 15.900 de lei săptămâna trecută
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în ...
Poliţia Locală a Capitalei anunţă că în cursul săptămânii trecute a aplicat amenzi de 11.000 de lei pentru lipirea ...