Criminalul de la coafor a fost de două ori testat psihologic. „Chemaţi Poliţia, am făcut o prostie!”

Prim-procurorul Marius Iacob a declarat că Gheorghe Vlădan a fost testat în 2007 şi 2011. Pe numele său există trei plângeri la Poliţie, numai în anul 2012. Criminalul s-a dus la prima instituţie din apropiere şi s-a predat, după ce împuşcase opt persoane.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 20:38

Prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, a oferit noi detalii în cazul crimei de la coaforul din zona Perla. El a descris scenele imediate ce au urmat masacrului. „A mers la sediul unei instituţii din apropiere, a pus pistolul pe masă şi i-a spus agentului de pază să sune la 112, pentru că a făcut o prostie„.

Criminalul, Gheorghe Vlădan, nu a opus nicio rezistenţă forţelor de ordine. Iacob a precizat că Vlădan deţinea din octombrie 2010 un pistol Glock de 9 milimetri, cu încărcător de 19 gloanţe, achiziţionat dintr-un magazin de specialitate. Iacob a precizat că Vlădan a fost testat psihologic în anii 2007 şi 2011, fiind declarat apt pentru a fi conducător auto la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Totuşi, în cursul zilei de marţi el va fi supus unei expertize prishiatrice, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, conform procedurii obligatorii într-un caz de omor. Psihiatrul Hanibal Dumitraşcu, prezent în studioul România TV, a specificat însă că aceste examene se referă în principal doar la testarea atenţiei.

Pe numele lui Gheroghe Vlădan existau trei plângeri la Poliţie în 2012, două din partea unui vecin şi una din partea soţiei, înregistrată la data de 1 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că partidul pe care îl conduce va lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, ”fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie” şi fără......
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansă
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul ...
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan reacţionează la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea ...
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...