Plafonarea amenzilor rutiere, în aer? Din ianuarie, șoferii ar putea fi sancționați și cu sume de peste 4.000 lei

De la 1 ianuarie, șoferii ar putea ajunge să plătească amenzi rutiere mult mai mari decât în prezent. Acest lucru se poate întâmpla din cauza situației incerte legate de formarea unui nou guvern. Discutăm de o posibilă creștere a punctului-amendă cu aproape 100 de lei. În unele cazuri, acest lucru ar putea duce la diferențe radicale față de prezent, scrie Avocatnet.ro.
Economica.net - lun, 14 dec. 2020, 10:55
Plafonarea amenzilor rutiere, în aer? Din ianuarie, șoferii ar putea fi sancționați și cu sume de peste 4.000 lei

De exemplu, cineva care conduce, după ce a băut alcool, poate ajunge, acum, să plătească o amendă de până la 2.900 lei. De la 1 ianuarie, există riscul ca, pentru aceeași faptă, maximul să crească până la 4.430 lei. Și asta dacă nu se modifică salariul minim – dacă acesta se schimbă, cuantumul amenzii ar putea crește chiar mai mult.

Codul rutier prevede că punctul-amendă este plafonat la 145 lei doar până la 31 decembrie 2020. De la 1 ianuarie, punctul-amendă ar ajunge la 223 lei (fiind vorba de 10% din salariul minim brut).

Teoretic, Guvernul ar putea să intervină printr-o ordonanță de urgență și să mai prelungească plafonarea punctului-amendă la 145 cu încă un an. Doar că ordonanțele de urgență pot fi adoptate doar de un Guvern cu puteri depline, nu de unul interimar sau căruia i-a expirat mandatul, cum e cazul cu actualul Executiv. Cu alte cuvinte, va trebui să fie numit un nou Guvern ca să poată fi prelungită plafonarea punctului-amendă la 145 lei. Și există șanse reale ca acest lucru să nu se întâmple până la 1 ianuarie 2021 – sau, chiar dacă va fi numit, să nu reușească să adopte o ordonanță de urgență care să intre în vigoare înainte de modificarea punctului-amendă.

Și, în situația creșterii punctului-amendă la 223 lei, vor crește radical și amenzile ce pot fi aplicate:
pentru clasa I de sancțiuni (2 sau 3 puncte-amendă), șoferii vor avea de plătit amendă de 446 sau 669 lei (acum, amenda e de 290 sau 435 lei);

Vezi cuantumul exact al amenzilor pe Avocatnet.ro

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
Anul acesta vor mai fi dați în trafic cel puțin 49 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, de la Bacău la Mircesti, potrivit lui Cristian Pistol, director general al CNAIR....
Lupta artiştilor cu inteligenţa artificială – Etichete pentru a certifica originea umană a creaţiilor lor
Lupta artiştilor cu inteligenţa artificială – Etichete pentru a certifica originea umană a creaţiilor lor
În contextul proliferării conţinuturilor generate cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI), artiştii şi creatorii ...
Criza migranţi UE – Ursula von der Leyen vrea un nou mecanism de „răspuns de urgenţă”, după evenimentele din enclava Ceuta
Criza migranţi UE – Ursula von der Leyen vrea un nou mecanism de „răspuns de urgenţă”, după evenimentele ...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că vrea un nou mecanism de "răspuns de urgenţă" ...
Leroy Merlin deschide primul magazin din Brăila. Investiție de 14 milioane de euro
Leroy Merlin deschide primul magazin din Brăila. Investiție de 14 milioane de euro
Retailerul de materiale de construcții, decorațiuni și produse pentru grădină, Leroy Merlin, deschide primul său magazin ...