Zi decisivă pentru fotbalul românesc: Sunt aşteptate pedepsele în „Dosarul Transferurilor”

După zeci de amânări, celebrul "Dosar al Transferurilor" s-ar putea încheia astăzi când este aşteptat un verdict.
Economica.net - mar, 06 mart. 2012, 06:46

Tribunalul Bucureşti a finalizat audierile pe 21 februarie 2012, iar termenul de pronunţare de două săptămâni expiră marţi, când ar trebui dat verdictul.

Procurorii au solicitat instanţei, în concluzia finală, dispunerea condamnării cu executare în regim de detenţie a tuturor celor opt inculpaţi.

De partea cealaltă, cei opt implicaţi în dosar susţin că instanţa nu are cum să dea azi verdictul.

„Nu vom merge la tribunal pentru că ştiam că 6 martie este termen doar pentru depunerea concluziilor. Noi le-am depus azi (nr – luni), aşa că nu au cum să se pronunţe pentru că numai în dosarul meu sunt 40 de pagini de concluzii. Dacă sentinţa se dă pe 6 martie, înseamnă că decizia era deja luată şi nici nu au mai citit concluziile„, a declarat Victor Becali.

Iată ce pedepse riscă cei opt inculpaţi:

Ioan Becali – spre 20 de ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală);

Victor Becali – spre 20 de ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală);

Cristi Borcea – spre 15 de ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani);

George Copos – spre 15 de ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală);

Gică Popescu – cel puţin 10 ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală);

Mihai Stoica – cel puţin 10 ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani);

Gigi Neţoiu – cel puţin 10 ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani);

Jean Pădureanu – 10 ani (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală);

Lista transferurilor anchetate:

Iulian Arhire (Oţelul->Pohang) 200.000 dolari/suma declarată – 700.000 dolari/suma reală;

Cosmin Contra (Dinamo->Alaves) 600.000 dolari/suma declarată – 1.800.000 dolari/suma reală;

Ionel Ganea (Bistriţa->Stuttgart) 600.000 dolari/suma declarată – 2.600.000 dolari/suma reală;

Florin Cernat (Dinamo->Dinamo Kiev) 500.000 dolari/suma declarată – 1.000.000 dolari/suma reală;

Bogdan Mara (Dinamo->Alaves) 800.000 dolari/suma declarată – 1.300.000 dolari/suma reală;

Paul Codrea (Dinamo->Genoa) 20.000 dolari/suma declarată – 2.750.000 dolari/suma reală;

Nicolae Mitea (Dinamo->Ajax) 0 / suma declarată – 720.000 euro/suma reală;

Lucian Sânmărtean (Bistriţa – Panathinaikos) 600.000 de dolari/suma declarată – 900.000 dolari/suma reală;

Florin Bratu (Rapid->Galatasaray) 630.000 de dolari/suma declarată – 2.750.000 dolari/suma reală;

Dan Alexa (Dinamo->Guoan) 320.000 euro/suma declarată – 730.000 euro/suma reală;

Adrian Mihalcea (Dinamo->Chunnam) 250.000 dolari/suma declarată – 600.000 dolari/suma reală;

Transferurile au avut loc în perioada 1999-2005, iar prejudiciul total se ridică la 13,1 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că partidul pe care îl conduce va lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, ”fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie” şi fără......
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansă
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul ...
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan reacţionează la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea ...
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...