Autostrada Sebeș – Turda: Constructorii italieni ai loturilor 1 și 3 au dat statul român în judecată. CNAIR caută avocați să o reprezinte

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) caută avocați care să o reprezinte în litigiile cu constructorii italieni ai loturilor 1 și 3 din Autostrada Sebeș - Turda (A10). Pizzarotti, constructorul lotului 1, a emis 60 de revendicări prin care pretinde 145 de milioane de lei în plus, în vreme ce Tirrena Scavi, constructorul lotului 3, este nemulțumit că nu i-a fost returnată garanția de bună execuție, conform informaților ECONOMICA.NET.
Anemona Andone - D, 10 ian. 2021, 19:54
Autostrada Sebeș - Turda: Constructorii italieni ai loturilor 1 și 3 au dat statul român în judecată. CNAIR caută avocați să o reprezinte

CNAIR a lansat în decembrie 2020 două licitații pentru asistență și reprezentare juridică în instanțele arbitrale și de judecată în vederea soluționarii disputelor și litigiilor din cadrul contractelor pentru loturile 1 și 3 din Autostrada Sebeș – Turda.

Ofertele pentru reprezentarea juridică în cazul lotului 1 sunt așteptate până luni, 11 ianuarie, iar cele pentru lotul 3 până marți, 12 ianuarie, conform informațiilor din SEAP.

ECONOMICA.NET a mai relatat despre disputele CNAIR cu italienii de la Pizzarotti și în primăvara anului trecut.

Amintim că pe 3 decembrie 2020 au fost dați în trafic circa 15 km din cei 17 km ai lotului 1 din Autostrada Sebeș – Turda (A10), după mai mulți ani de întârzieri, urmând ca deschidere integrală a traficului să aibă loc în iunie 2021, simultan cu finalizarea lotului 2 din A10, potrivit informațiilor de pe site-ul CNAIR.

Contractul pentru construcția celor 17 kilometri ai lotului 1 din Autostrada Sebeș – Turda a fost atribuit Asocierii Impresa Pizzarotti – Pomponio Construcții, pentru suma de 541,73 milioane de lei.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 din A10 a fost emis în decembrie 2014, iar perioada contractuală includea patru luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Astfel, termenul inițial pentru finalizarea lor era octombrie 2016, conform contractului, însă acesta a tot fost prelungit.

În realizarea acestui lot de autostradă au fost întâmpinate o mulțime de probleme, de la întârzieri în avizarea declarației de proiectare și în exproprierea suprafețelor necesare până la execuția de lucrări fără autorizație de construire, ce au fost menținute ulterior prin ordin de ministru.

Tot în decembrie 2014 a fost emis ordinul de începere și pentru lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda, construit de grecii de la Aktor și al cărui termen de finalizare a fost prelungit până în vara lui 2021.

Lotul 3 din Autostrada Sebeș – Turda a fost construit de italienii de la Tirrena Scavi și dat în folosință pe 30 iulie 2018, alături de lotul 4, construit de austriecii de la Porr. Asta după ce în ianuarie 2018, CNAIR a amânat cu 90 de zile recepţia lotului 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda, din cauza execesului de bitum şi a problemelor de rugozitate şi planeitate. În replică, un reprezentant al constructorului îi acuza atunci pe şefii de la Drumuri de rea-voinţă pentru că nu recepţionau noua şosea, care ar fi fost gata încă din 2017. În martie 2018, constructorul italian Tirrena Scavi a început să frezeze porţiunile cu exces de bitum şi să pună iar asfalt.

La finalul tuturor lucrărilor, A10 va conecta orașele Sebeș, Alba Iulia, Teiuș, Aiud și Turda. Valoarea totală a lucrărilor pentru Autostrada Sebeș – Turda este de 1,95 miliarde de lei (cu TVA), acestea fiind finanțate prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...