Noua mutaţie a Coronavirusului – Varianta britanică este prezentă în cel puţin 60 de ţări şi teritorii (OMS)

Varianta de coronavirus depistată în Marea Britanie continuă să se răspândească în întreaga lume şi era prezentă săptămâna trecută în 60 de ţări şi teritorii, cu 10 mai mult decât la data de 12 ianuarie, a declarat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 20 ian. 2021, 07:14
Noua mutaţie a Coronavirusului - Varianta britanică este prezentă în cel puţin 60 de ţări şi teritorii (OMS)

Varianta sud-africană, care, la fel ca cea britanică, este mult mai contagioasă, se răspândeşte mai lent şi este prezentă în 23 de ţări şi teritorii, cu 3 mai mult decât la data de 12 ianuarie, a precizat OMS în analiza sa epidemiologică săptămânală.

OMS a afirmat, de asemenea, că monitorizează răspândirea altor două variante care au apărut în Brazilia, una dintre acestea, P1, fiind detectată în Japonia la patru persoane sosite din ţara din America de Sud.

„În prezent, există puţine informaţii disponibile pentru a se putea şti dacă transmisibilitatea sau severitatea sunt modificate de aceste noi variante”, a notat agenţia ONU, subliniind însă că unele dintre caracteristicile genetice similare necesită studii mai aprofundate.

Varianta britanică raportată OMS la jumătatea lunii decembrie este considerată cu 50-70% mai contagioasă decât coronavirusul iniţial şi este prezentă în cele şase zone geografice ale OMS, în timp ce varianta sud-africană este prezentă doar în patru dintre acestea, a subliniat OMS fără preciza în care dintre ele.

Aceste două variante, mai contagioase, nu sunt a priori mai periculoase, în conformitate cercetările efectuate până în prezent, însă îmbolnăvind mai uşor un număr mai mare de oameni, ele cresc presiunea asupra sistemelor sanitare, care în unele ţări, precum Marea Britanie şi Statele Unite, ajung uneori în colaps.

Pandemia de COVID-19 a provocat deja peste 2 milioane de decese. OMS notează că numărul deceselor a crescut cu 9% în cursul săptămânii care s-a încheiat la 17 ianuarie, în comparaţie cu săptămâna precedentă, atingând un record de 93.000 de decese.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...