Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 27.01.2021

Leul începe ziua la valori apropiate de cele înregistrate la cursul BNR faţă de principalele valute.
Economica.net - mie, 27 ian. 2021, 03:25
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 27.01.2021

Euro rămâne la 4,87 lei, aproape de nivelul anunţat ieri de BNR când s-a apropiat şi mai mult de cea mai ridicată valoare înregistrată de moneda europeană în faţa leului la cursul de referinţă BNR. Euro a atins maximul istoric în faţa leului pe 25 septembrie 2020: 4,8750 lei/euro, la cursul BNR.

Dolarul rămâne la 4,01 lei, aproape de nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.

Lira sterlină a rămas ieri la 5,48 lei, aproape de cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8746 lei/euro, 4,0195 lei/dolar, 5,4869 lei/liră sterlină, 4,5190 lei/franc elveţian.

Indicii ROBOR au scăzut puternic şi au atins noi minime în ultimele zile şi au atins cele mai mici valori atinse de ROBOR 3M şi ROBOR 6M din septembrie 2017 încoace. BNR a decis vineri (15 ianuarie 2021) reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, începând cu data de 18 ianuarie 2021.

ROBOR la trei luni a scăzut la 1,55%, faţă de 1,56%, şi atinge cel mai scăzut nivel din 28 septembrie 2017.

ROBOR la şase luni a scăzut la 1,65%, faţă de 1,67%, nivelul din şedinţa precedentă. Este cel mai scăzut nivel pentru ROBOR la şase luni din 28 septembrie 2017.

Noua valoare a IRCC, valabilă în perioada ianuarie-martie 2021, este de 1,88%, în scădere de la 2,17% în trimestrul IV din 2020. Scăderea de 0,29 puncte procentuale se aplică pentru creditele acordate populației după mai 2019, dată la care a înlocuit referința ROBOR în contracte. După o periodă de circa 6 luni în care IRCC a fost mai mare decât ROBOR, indicele pentru creditele noi trece din nou pe scădere.

Valoarea IRCC este calculată pe baza dobânzii medii la care băncile se împrumută între ele și aplicată cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință, Valoarea aplicabilă din ianuarie este calculată pe datele din iulie-septembrie.

Aurul a scăzut ieri la 239,1954 lei pentru un gram, faţă de 240,0052 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 7 august 2020, aurul a atins un nou record în faţa leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț pentru toți consumatorii de energie electrică din România. Ce pot să ceară acum, lege nouă
Anunț pentru toți consumatorii de energie electrică din România. Ce pot să ceară acum, lege nouă
Orice client, consumator sau prosumator, are dreptul să ceară distribuitorului de energie electrică date referitoare la consumul său din trecut, potrivit unei reglementări ANRE aflate în stadiu......
7 moduri în care mediul iGaming folosește soluții bazate pe Inteligență Artificială
7 moduri în care mediul iGaming folosește soluții bazate pe Inteligență Artificială
Inteligența artificială (AI) transformă rapid numeroase industrii, accelerând performanța și modelând noi trenduri ...
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această noapte
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această ...
Guvernul britanic a anunţat marţi că intenţionează să interzică prezenţa adolescenţilor de 16-17 ani în reţelele ...
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, cea care conduce destinele mărcii Dacia la nivel global, a evidențiat într-un interviu rolul strategic pe ...