Succesul Dacia Sandero provoacă întârzieri ale livrărilor

Primit cu interes pe piețele din vestul Europei, noul model Dacia Sandero întâmpină primele obstacole. Cererea mare impune creșterea timpului de livrare, iar criza de semiconductori poate afecta și ea comenzile.
Robert Stan - lun, 15 feb. 2021, 07:26
Succesul Dacia Sandero provoacă întârzieri ale livrărilor

Succesul de care se bucură noua Dacia Sandero la nivel european, în special pe piețele din Franța, Spania sau Germania aduce după sine și probleme mai puțin așteptate. Conform presei franceze, de exemplu, cei care comandă acum modelul Sandero sunt informați de dealeri că își vor primi mașina, cel mai probabil, în iunie!

Devenit recent cel mai vândut autoturism din Spania și ocupantul unui loc fruntaș în Franța, modelul Dacia Sandero pare să fi ajuns în postura de obiect greu de procurat. La acest succes au avut un rol important și premiile primite de a treia generație Sandero în Marea Britanie și Franța, acolo unde modelul a fost declarat „Mașina Anului 2021” de revistele What Car, respectiv, l`Argus.

În ianuarie, de exemplu, micul model produs pentru piața europeană în România și Maroc, a urcat până pe locul 2 în Franța, depășind chiar și vehiculul de la care a preluat platforma tehnică, Renault Clio. Podiumul pieței franceze de autoturisme este condus în prima lună a lui 2021 modelul Peugeot 208 (7.915 unități), urmat de Dacia Sandero (7.249 unități) și Renault Clio (6.323 unități).

Mulți clienți pentru Dacia Sandero în Franța

Faptul că Dacia Sandsero e un succes pe piețele din vestul continentului îi încântă pe reprezentanții dealerilor. Sigur, comisioanele ușor obținute au și ele rostul lor în această chestiune. Conform jurnaliștilor l`Argus un dealer bimarcă, Renault – Dacia, din zona Parisului a declarat că „am avut un obiectiv de vânzări de șase unități în ianuarie. Am semnat deja 26 de comenzi ferme de cumpărare pentru Sandero. Și, în principal, pentru versiunea Stepway”. În același timp, un coleg al acestuia care se ocupă de vânzări pentru marca Renault a ținut să menționeze că „până și clienții care vin pentru un Clio privesc cu interes verișorul său român. Și nu doar din cauza diferenței de preț”.

Alt dealer, aceeași situație. „În ceea ce privește numărul de clienți veniți să vadă mașina a fost o nebunie: unele comenzi au fost triplate, oamenii se grăbeau să cumpere. În perioada «porți deschise», comenzile Dacia erau mult mai mari decât cele pentru Renault Renault”, a explicat pentru l`Argus un alt agent de vânzări Dacia din Franța.

Din nefericire, toate aceste vești bune pentru marca românească deținută de grupul Renault sunt estompate acum de faptul că toți clienții care comandă un model Sandero în februarie, indiferent de versiune, își vor primi mașinile abia în iunie. Dealerii francezi susțin că tot ce au avut pe stoc a fost vândut și se întreabă de ce nu au fost făcute stocuri suficiente în toamna anului trecut.

Din nefericire, pe lângă timpul mare dintre momentul comenzii și livrare generat de cererea mare, Dacia Sandero se confruntă și cu un alt motiv de întârziere pe piețe: criza de chip-uri. Acesată problemă care dă mari bătăi de cap producătorilor din întreaga lume afectează major și Dacia. Conform oficialilor companiei, actrivitatea uzinei producătoare de vehicule din Mioveni a fost deja stopată temporar în zilele de 1, 5, 8 și 12 februarie. Deși nu există date certe, este foarte posibil ca aceste opriri temporare ale asamblării de mașini să continue și în a doua jumătate a lui februarie.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit şi-a îmbunătăţit estimările de profit după un rezultat record în 2025
UniCredit şi-a îmbunătăţit estimările de profit după un rezultat record în 2025
Grupul bancar italian UniCredit a anunţat luni că îşi propune să realizeze un profit net de 11 miliarde de euro în acest an, după ce în 2025 a depăşit previziunile analiştilor,......
Vicepremierul taiwanez estimează că mutarea a 40% din producţia de cipuri în SUA este imposibilă
Vicepremierul taiwanez estimează că mutarea a 40% din producţia de cipuri în SUA este imposibilă
Transferul a 40% din capacităţile de producţie de semiconductori ale Taiwanului în Statele Unite ar fi "imposibil", potrivit ...
Deficitul comercial al României a scăzut cu 673 milioane euro în anul 2025, la 32,7 miliarde euro
Deficitul comercial al României a scăzut cu 673 milioane euro în anul 2025, la 32,7 miliarde euro
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost de 32,743 miliarde de euro în anul 2025, mai mic cu 673 milioane euro (-2%) ...
Venituri din fraude pentru Facebook, Instagram sau Tik Tok. Reclamele mincinoase le-au adus o sumă uriașă din România RAPORT
Venituri din fraude pentru Facebook, Instagram sau Tik Tok. Reclamele mincinoase le-au adus o sumă uriașă din România ...
Platformele de socializare au generat aproximativ 4,4 miliarde de euro anul trecut, din reclame frauduloase care au vizat ...