Update Florin Cîţu: Astăzi vor fi livrate Republicii Moldova 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca

Premierul Florin Cîţu a anunţat că, în cursul zilei de sâmbătă, sunt livrate către Republica Moldova primele doze de vaccin AstraZeneca.
Economica.net - S, 27 feb. 2021, 11:29
Update Florin Cîţu: Astăzi vor fi livrate Republicii Moldova 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca

„România îţi ţine promisiunea făcută de către preşedintele Klaus Iohannis pentru Republica Moldova. Astăzi livrăm primele doze de vaccin: 21.600 – AstraZeneca. Este prima serie din cele 200.000 de doze pe care le oferim ca ajutor umanitar cetăţenilor moldoveni. Urmează şi restul în lunile următoare”, a scris premierul Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

De altfel, acesta s-a aflat sâmbătă pe Aeroportul Băneasa la momentul plecării aeronavei cu vaccinurile donate Republicii Moldova. Alături de el au fost prezenţi şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andrei Baciu şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

„În data de 4 februarie 2021, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Republica Moldova pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere susţinerea eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, a 21.600 doze de vaccin AstraZeneca, aflate în rezerva Ministerului Sănătăţii, pentru Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, în vederea gestionării pandemiei împotriva COVID-19″, se precizează pe pagina de Facebook a DSU.

Dozele de vaccin anti-COVID, acordate cu titlu gratuit, ca ajutor umanitar, reprezintă numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către compania AstraZeneca, prin acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătăţii cu Comisia Europeană.

Misiunea de transport al dozelor de vaccin a fost realizată cu o aeronavă aflată în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, pe ruta Bucureşti – Chişinău şi retur şi este asistată de reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Cu sprijinul comun al Guvernului României – Ministerului Afacerilor Externe/ Ministerului Sănătăţii/ Ministerului Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, autorităţile române urmăresc de o manieră prioritară să acorde sprijin direct cetăţenilor Republicii Moldova. Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, reprezentat de echipamente medicale şi vaccinuri împotriva COVID-19, vine ca parte a pachetului de sprijin anunţat de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chişinău”, mai precizează sursa citată.

Executivul a a doptat miercuri o ordonanță de urgență prin care a fost reglemntată donația de peste 20.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 pe care statul român o face pentru Republica Moldova.

În cursul zilei de vineri, într-o şedinţă online, a fost adoptată hotărârea de guvern pentru acordarea celor 21.600 de doze de vaccin anti-COVID-19. Această este prima tranșă din ajutorul de 200.000 de doze de vaccin pe care România a anunțat că-l va acordă Republicii Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă....
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...