Bulgaria: Benzinarii au făcut cartel. Lukoil, Rompetrol, OMV şi Naftex s-au înţeles la preţuri

Consiliul Concurenţei din Bulgaria a descoperit un cartel al principalilor furnizori de combustibili. 
Mihai Banita - S, 17 mart. 2012, 10:42
Bulgaria: Benzinarii au făcut cartel. Lukoil, Rompetrol, OMV şi Naftex s-au înţeles la preţuri

Autotităţile bulgare au ajuns la concluzia că cei mai mari benzinari din ţară Lukoil Bulgaria, Rompetrol Bulgaria, Naftex Petrol şi OMV Bulgaria s-au înţeles în privinţa preţurilor carburanţilor, încălcând astfel legile competiţiei, potrivit Novinite.com. Decizia era aşteptată încă de la începutul lunii martie.

Companiile petroliere au 30 de zile să trimită în scris obiecţiile la decizia Concurenţei. Apoi, autoritatea va anunţa amenda, care poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri, prevedere identică cu cea din legislaţia românească.

De altfel, trei dintre companiile investigate în Bulgaria – Rompetrol, Lukoil, OMV Petrom – au fost lovite şi de Consiliul Concurenţei din România, unde au primit o amendă record de 205 milioane de euro după ce s-au înţeles să scoată un sortiment de benzină de pe piaţă.

Joi, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia depusă la OMV Petrom referitoare la amenda primită.

Rompetrol: Acuzaţiile care ni se aduc în Bulgaria sunt cu totul nefondate

„Suntem surprinşi de afirmaţiile făcute de Comisie pentru că toate activităţile ale Rompetrol au fost întotdeauna în conformitate cu toate prevederile legislaţiei interne şi internaţionale care reglementează activitatea noastră. Considerăm că în ceea ce priveşte Rompetrol afirmaţiile Comisei sunt cu totul nefondate. Rompetrol-Bulgaria împărtăşeşte principiile concurenţei libere între toţi participanţii de pe piaţă şi niciodată şi în niciun fel de circumstanţe nu a făcut parte din aranjamente interzise şi/sau practici coordonate, aşa cum susţine Comisia”, se arată în luarea de poziţie de la Rompetrol, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata în 2020
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de ...
Toate contractele necesare pentru repornirea în forţă a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaţionale începând de la jumătatea lunii septembrie, asigurând frontul de......
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor ...
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului 1
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului ...
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare ...
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere ...