Dezvoltatorul imobiliar Impact ar putea emite acţiuni sau obligaţiuni de cel mult 45 mil. lei

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) propune acţionarilor împuternicirea Consiliului de Administraţie ca pe o perioadă de un an să poată decide majorări de capital sau emisiuni de obligaţiuni convertibile în valoare de cel mult 45 milioane lei.
Economica.net - mie, 21 mart. 2012, 17:05
Dezvoltatorul imobiliar Impact ar putea emite acţiuni sau obligaţiuni de cel mult 45 mil. lei

Delegarea atribuţiilor către Consiliul de Administraţie ar urma să fie pentru perioada aprilie 2012 – aprilie 2013, potrivit unui convocator AGA transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În ultimii ani, acţionarii au mandatat anual Consiliul de Administraţie să poată decide majorarea capitalului social cu până la 100%. Cea mai recentă majorare a fost operată la finalul anului 2007, când capitalul social a urcat de la 114,8 milioane lei la 200 milioane lei, prin capitalizarea unor rezerve.

Propunerea de emisiune de obligaţiuni prezentată în acest an vine în condiţiile în care acţiunile Impact sunt tranzacţionate în prezent la 0,1952 lei, preţ de peste cinci mai mic faţă de valoarea nominală de 1 leu. Astfel, investitorii putea opta să cumpere acţiuni Impact direct de la bursă, decât să subscrie într-o majorare de capital la un preţ cel puţin egal cu valoarea nominală, de 1 leu/titlu.

Propunerea CA va fi discutată de acţionari la 25 aprilie, în AGA.

Pe ordinea de zi figurează şi împuternicirea Consiliului de Administraţie să contracteze credite de până la 3 milioane de euro pentru proiectele noi, să refinanţeze sau să reeşaloneze creditele existente, conform situaţiilor financiare de la finele lunii martie a acestui an. Astfel de propuneri au fost pe ordinea de zi a AGA şi de anul trecut.

Impact a înregistrat anul trecut pierderi în creştere cu 24%, la 21,8 milioane lei (5,1 milioane euro), şi o cifră de afaceri de 14,1 milioane lei (3,3 milioane euro), cu 58% sub cea din 2010.

Compania are un capital social de 197,8 milioane lei, divizat în 197,8 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Cel mai mare acţionar al companiei este Dan Ioan Popp, preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general al Impact, cu 16,52% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi compania de administrare a investiţiilor East Capital, care deţine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din acţiuni. Alţi acţionari importanţi sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Titlurile Impact au scăzut în şedinţa bursieră de miercuri cu 2,4%, la 0,1952 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 38,6 milioane lei (8,8 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...