A crescut pragul de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA

 Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la solicitarea României, creşterea de la 35.000 euro la 50.000 euro a pragului cifrei de afaceri sau al veniturilor peste care firmele locale sunt obligate să plătească TVA.
Economica.net - mar, 03 apr. 2012, 07:32
A crescut pragul de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA

Decizia a fost adoptată la 26 martie şi publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Hotărârea Consiliului vizează un plafon de 65.000 de euro la cursul de schimb valutar de la data aderării României la UE (aproximativ 3,3 lei pentru un euro), astfel că valoarea practică a plafonului la rata actuală de schimb (4,37 lei/euro) este de circa 50.000 de euro.

Măsura intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial şi este valabilă până la finele anului 2014 sau până la implementarea unei noi directive europene privind plafoanele de cifră de afaceri sub care firmele pot fi exceptate de la plata TVA, se spune în document.

Solicitarea României a fost avizată în ianuarie de Comisia Europeană şi înaintată ulterior Consiliului.

Intenţia Guvernului de a solicita UE creşterea acestui plafon a fost inclusă încă de la sfârşitul anului 2010 în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. În document era menţionat că, odată cu această modificare, Ministerul Finanţelor va introduce şi un sistem simplificat de taxare pentru firmele cu afaceri sub plafonul de 50.000 euro.

Creşterea plafonului de TVA a fost preluată ulterior şi în alte scrisori de intenţie.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...