Bursele europene au deschis joi în urcare. Investitorii aşteaptă emisiunile de obligaţiuni spaniole

Bursele europene au deschis joi în urcare, investitorii aşteptând cu nervozitate emisiunile de obligaţiuni cu maturitatea la doi şi zece ani pregătite de Spania, transmite Reuters.
Economica.net - J, 19 apr. 2012, 08:07
Bursele europene au deschis joi în urcare. Investitorii aşteaptă emisiunile de obligaţiuni spaniole

Indicele FTSEurofirst 300, al celor mai importante acţiuni europene, a avansat cu 0,7% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a pierdut miercuri creşterile puternice înregistrate marţi.

Investitorii vor urmări cu nervozitate evoluţia costurilor de finanţare plătite de Spania la licitaţiile de joi, la o zi după ce Banca Spaniei a anunţat creşterea creditelor neperformante în februarie la cel mai ridicat nivel din 1994.

Bursa de la Madrid este în urcare cu 0,8%, după ce a scăzut miercuri cu 4%. Acţiunile băncii spaniole CaixaBank sunt în scădere, după rezultate financiare dezamăgitoare pentru primul trimestru.

Analiştii anticipează că emisiunile de obligaţiuni care vor fi derulate joi de Spania vor atrage cerere solidă din partea investitorilor, însă randamentele vor creşte peste 6%.

Bursele asiatice au evoluat joi indecis, în intervale restrânse, în aşteptarea rezultatelor licitaţiilor de titluri ale Spaniei.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în coborâre cu 0,9%, influenţat de scăderile înregistrate miercuri la New York, după rezultate financiare dezamăgitoare raportate de IBM şi Intel pentru primul trimestru.

Pe Wall Street, indicele Dow Jones a închis miercuri în scădere cu 0,6%, S&P a pierdut 0,4%, iar Nasdaq s-a retras cu 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...