Clinton: Barack Obama merită să fie reales

Preşedintele Statelor Unite a primit duminică seara un omagiu de la predecesorul său Bill Clinton, care a afirmat în faţa unor donatori bogaţi ai Partidului Democrat că Barack Obama "merită să fie reales".
Economica.net - lun, 30 apr. 2012, 05:19
Clinton: Barack Obama merită să fie reales

Obama şi Clinton au mers la McLean, opulenta periferie de vest a Washingtonului, pentru a participa la reuniunile de strângere de fonduri în vederea alegerilor prezidenţiale din 6 noiembrie.

Obama va încerca să obţină un al doilea mandat de patru ani la Casa Albă, o performanţă atinsă de Clinton, preşedinte din 1993 până în 2001, care a fost singurul democrat ce a reuşit acest lucru de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Când devii preşedinte, munca ta este să explici unde suntem, încotro crezi că trebuie să mergem, să fii dotat cu o strategie ad hoc şi să o execuţi”, a explicat Clinton, în vârstă de 65 de ani, la această reuniune care a avut loc la domiciliul lui Terry McAuliffe, unul dintre prietenii săi apropiaţi, democrat şi om de afaceri de succes.

„Potrivit acestor criterii, Barack Obama merită să fie reales preşedintele Statelor Unite”, a declarat Clinton, atacându-l pe adversarul republican al preşedintelui, Mitt Romney.

„Este o nebunie. (Obama) are un adversar care vrea să facă tot ceea ce au făcut înainte, dar şi mai mult, ceea ce va avea aceleaşi consecinţe, sau unele şi mai puternice”, a declarat Clinton, făcând aluzie la cele două mandate ale succesorului său republican George W. Bush, care s-au încheiat cu o recesiune economică.

Clinton, care critica lipsa de experienţă a lui Obama atunci când acesta din urmă contesta învestitura democrată a soţiei sale Hillary în 2007-2008, a asigurat că el crede că preşedintele „a făcut treabă bună”.

Cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite a apărut vineri într-o înregistrare video de campanie a lui Obama pentru a saluta spiritul de decizie de care acesta a dat dovadă în raidul împotriva lui Osama ben Laden, din urmă cu un an.

Obama a evocat, la rândul său, duminică, „bilanţul remarcabil” al lui Clinton, pe care l-a calificat drept un „maestru al comunicării”.

Reuniunile, la care au participat peste 500 de persoane, i-au permis lui Obama să strângă cel puţin două milioane de dolari pentru campanie şi partidul său.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor, de cinci ori peste volumul anunţat, fiind una......
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...